ICOANE PE STICLĂ ȘI MINIATURI

601 0

Luni, 27 septembrie 2021, în Galeria Cozia Pasaj 2, iubitorii de frumos au fost așteptați cu o nouă o surpriză dintre cele mai plăcute! Redeschiderea în mijlocul urbei a unei mult apreciate expoziții de icoane pe sticlă și miniaturi, realizate în cadrul Taberei de Creație desfășurate la Mănăstirea Cozia, la finele lunii august.

Organizată de Arhiepiscopia Râmnicului în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România și cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, expoziția a fost  relocată de la Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni în centrul orașului, pentru a oferi unui public cât mai numeros posibilitatea de a o vizita și a se bucura de ea, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului.

Lucrările de înaltă ținută aristică și spirituală au fost realizate de artiști în mare parte deja membri ai cunoscutei „Școli de la Vlădești”, coordonate de criticul de artă Luiza Barcan, iar unii deveniți membri cu această ocazie :

Elena Borundel* Mioara Comănescu Plop* Aurora Filigean* Ion Filigean* Adriana Ileana Ghica* Delia Herăscu* Cristina Ionescu Berechet* Irina Ionescu Berechet* Irina Adriana Markovski* Marcel Naste* Filofteia Pisăru* Marlena Târcavu

Nimic mai potrivit decât a sărbători printr-un act de cultură un Sfânt el însuși iubitor și creator de cultură!

Vă mulțumim mult pentru invitație și recomandăm cu mare plăcere, tuturor, să viziteze această frumoasă expoziție.

 

(Sursa: Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România)

 

Corina Enache

 

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *