25 octombrie – Ziua Armatei României

613 0

Ziua Armatei României, 25 octombrie, va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate, în format restrâns și cu respectarea măsurilor de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2, în principalele garnizoane din țară şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români.

Toate ceremoniile se vor desfășura în format restrâns, adaptate regulilor privind prevenirea și combaterea pandemiei COVID-19 stabilite la nivel central și local. Având în vedere contextul epidemiologic, participarea persoanelor în asistență va fi limitată cât mai mult posibil, iar ceremoniile militare se vor desfășura în prezența unui medic epidemiolog.

De asemenea, în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării vor fi desfășurate activități specifice dedicate acestui eveniment.

Luni, 25 octombrie:

În Bucureşti
• ora 9.00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”) ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.
• ora 10.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I – ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane de flori, ceremonie de schimbare a gărzii și survol al unor aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

În țară
• ora 11.00, Sinaia: personal al MApN va participa la ceremonia de dezvelire a „Statuii Regelui Mihai I”, amplasată în apropierea primăriei municipiului. Manifestarea este organizată de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș, împreună cu Ministerul Culturii și Primăria Sinaia.
• ora 15.00, Carei, Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român”: ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori. Cu gândul la eroii neamului, cu sufletul aproape de militarii răniți, cu inima plină de dragoste pentru România, voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, care au parcurs aproximativ 3800 de kilometri în cadrul Ștafetei Veteranilor, vor prezenta onorul în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.

Ceremonii similare vor avea loc în cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Federația Rusă, Polonia, Republica Moldova și Ungaria.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

(Sursa: HOTNEWS.ro)

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *