O nouă conducere la Colegiul Național “Alexandru Lahovari”. Pleacă Isabella, vine Issabella

127 0

O ultimă decizie a Consiliului de Administrație din Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea confirmă încetarea contractului de management al directorului Isabella – Elena Ioniță și înlocuirea acesteia cu un alt cadru didactic. Potrivit unor surse, aceasta și-ar fi plătit ilegal sporul de doctorat o perioadă de 22 de luni.

Conducerea unității de învățământ a fost preluată de Issabella Ștefania Cataragă, profesor de informatică.

Pe contul său de Facebook, Isabella Ioniță acuză de toate acestea ”noua conducere liberală a ISJ” și postează un text în care încearcă să explice ce s-a întâmplat.

”Am aflat din surse neoficiale, dar credibile, că ieri a fost un consiliu de administrație la I.S.J. Vâlcea, unde s-a votat demiterea mea din funcția de director al Colegiului Național „Alexandru Lahovari” (încă nu am fost anunțată oficial). Nu mă miră această decizie pentru că sunt hărțuită de aproape un an de noua conducere liberală a acestei instituții și forțată să demisionez. Nu am demisionat pentru că am considerat că, un concurs pe care l-am susținut și l-am luat, mă îndreptățește să îmi duc mandatul la final. Inspectoarea generală, secondată de „fidelii subalterni”, majoritatea numiți politic, fără susținerea unui concurs, au decis contrariul (nu puteau să riște să pățească ce am pățit eu dacă i se opuneau). Am rezistat, fără să fac parte din grupările „rezist” terorii, umilinței, jignirilor și abuzurilor la care am fost supusă: acuzată de doamna inspector general că „nu am integritate morală” (probabil că dumneaei i-a spus partidul că are această calitate), s-au făcut controale și monitorizări diverse, atât la Lahovari cât și la alte școli, finalizate de către „ecipa” de control a I.S.J. Vâlcea (așa a consemnat o inspectoare în registrul de procese-verbale al școlii) cu sintagma „management defectuos”. Ceilalți directori fie au fost schimbați pentru că le expirase mandatul, fie au demisionat. Am rămas EU, rezistând eroic, dar am plătit scump, deoarece doamna inspector general m-a pedepsit și mi-a acordat abuziv și neînemeiat calificativul „bine”. Sunt înlocuită de colega mea, Cataragă Issabella (e doar o coincidență că avem același prenume). În rest…eu am terminat liceul la zi, facultatea după cinci ani, la zi (cât era durata studiilor la vremea respectivă) cu medie mare (putem să ne confruntăm astfel integritatea doamna inspector general și doamna nouă directoare, publicând foile matricole), m-am titularizat la C.N.„Alexandru Lahovari” în urma susținerii unui concurs național la care am obținut cea mai mare medie și am ales astfel primul post de pe listă. Dumneavoastră când și unde v-ați titularizat, doamnelor și cum ați ajuns la școlile unde sunteți acum? Am luat definitivatul și gradele didactice cu medii foarte mari și le-am susținut la timp (nu am picat niciodată niciun examen de grad) și am obținut un doctorat în filologie. Nu m-am temut de concursuri pentru ocuparea unor funcții, susținându-le atunci când s-au organizat și promovându-le cu succes. Am fost director adjunct la acest liceu, făcând echipă cu domnul director, Constantin Drugan, apoi inspector de limba și literatura română, apoi am susținut concurs de inspector și am luat peste 9.50. Am fost colegă la Inspectorat cu noua directoare, care a fost nevoită să plece după susținerea concursului (a obținut parcă nota 2 la concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar de informatică). Apoi am susținut concursul de director la C.N.„Alexandru Lahovari” (după decesul domnului Drugan) și am luat și acest concurs. Să vorbim despre o experiență managerială? Cred că s-au adunat în jur de 12 ani de experiență. Și colega mea a fost inspectoare de informatică de două ori, când erau inspectori generali doamna Coroiu și domnul Gherghinaru, dar nu cred că are o experiență mai mare de 4 ani. Recuperează acum, ca director la C.N.„Alexandru Lahovari” și îi doresc succes și perseverență pentru că are șanse până se pensionează să facă și ea 12 ani de experiență managerială. Am ocupat funcții de conducere dar NICIODATĂ nu am făcut presiuni să fie demisă o persoană care ocupa funcția respectivă, pentru a fi numită eu, iar aceasta este o mare satisfacție a mea. Am încercat să îmi fac datoria și să înțeleg oamenii, iar dacă nu am reușit să mulțumesc pe toată lumea, vă rog să mă iertați. Dar nu am sancționat niciodată pe nimeni și nu am dat afară oameni de pe posturile pe care se aflau. Vreau să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat, vreau să mulțumesc mai ales colegilor mei, personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din C.N.„Alexandru Lahovari”, pentru mobilizarea permanentă și munca de echipă susținută alături de mine. Vă doresc succes în continuare și tot binele din lume! ”

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *