De-a ruleta rusească, cu imunitatea naturală

1161 0

Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Preafericitul Daniel, a declarat miercuri, la finalul unei ședințe solemne la Parlament, că s-a vaccinat împotriva COVID-19. „Sigur, m-am vaccinat, gata!”.

De câteva luni, punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe e unul pro-vaccinare. În urmă cu un an și poate mai bine, foarte mulți reprezentanți ai Bisericii adresau populației mesaje controversate, cum că, fie nu există virus, fie că masca ne înrobește și că ne infectează, fie că vaccinul poartă pecetea diavolului. O parte au pierit, infectați, fiindcă, nu-i așa? Nu există virus. Unii mai mari ai Bisericii, cum ar fi Teodosie încă incită la nerespectarea măsurilor de protecție și a restricțiilor. Alții jignesc și amenință enoriașii vacinați, chiar în Casa Domnului. Însă, punctul de vedere al BOR este unul corect, bazat pe cercetările științifice și îndeamnă la protejarea și păstrarea vieții, darul cel mai de preț.

Dacă, inițial, preoții, primarii și alte personalități cu impact asupra comunităților ar fi făcut campanie corectă, adresându-se oamenilor simplu și deschis, acest lucru ar fi contat enorm și nu am mai fi ajuns în situația ca mai mult de jumătate din populația țării să refuze vaccinarea și astfel, să ajungem pe primele locuri la mortalitate, în lume. În vechime, cei mai influenți oameni, în comunitate, erau popa, primarul și dascălul. ȘI, desigur, doctorul. Poate că, și acum, lucrurile sunt la fel de valabile.

Încă nu este târziu ca aceștia să militeze pentru viață. Să meargă din casă în casă, dacă trebuie, să predice în biserici, să explice ce presupune masca, vaccinarea, să lămurească tot omul că, atâta timp cât deja s-au vaccinat 4 miliarde de oameni, nu se pune problema de a fi cobai, nu face nimeni experimente pe pielea noastră. Să le spună că, a te vaccina nu înseamnă că 100% nu vei lua virusul, există o șansă de a contacta acest virus, dar vaccinul nu te trimite la ATI, decât într-un procent foarte redus și mortalitatea e extrem de mică, pe fondul comorbidităților, eventual.
Ce e sigur pe lumea asta, în definitiv?
Dacă avem o șansă să ne ferim, să preîntâmpinăm, să îi ferim pe cei dragi, pe ai casei, prietenii, vecinii, colegii, pe omul străin de pe stradă, de ce să nu o facem?

În altă ordine de idei, probabil că, înafara centrului Râmniculu, doar o treime din oameni poartă masca de protecție pe stradă. Aceștia par a nu-și face griji prea mari că s-ar putea îmbolnăvi.
Este unul din orașele în care certificatul verde este obligatoriu în foarte puține locuri. Doar în instituțiile publice și în mall-uri. În rest, oricine poate intra oriunde. Este un oraș permisiv, loteria sănătății se pare, este agreată de foarte mulți. Ca o paranteză, se pare că există localuri sau cluburi unde este activitate noaptea, sau unde se fumează în interior.
Numai că, refuzând sistemativ vaccinarea, unii par a juca ruleta rusească cu sănătatea lor și a altora. ”Am imunitatea foarte puternică, tocmai am făcut boala și am trecut cu bine prin ea, nu imi mai fac griji, să se vaccineze turma, proștii! ”.
Da! Dar, cât crezi că durează imunitatea aia, pe care o crezi de fier?
Câteva luni. Apoi, o poți lua de la capăt. A doua oară poate fi fatal. Plus că, astfel, nu poți decât să propagi boala, iar și iar și așa intrăm într-un carusel de neoprit.

Ca un apropos, doza a treia, boosterul, se pare că dă imunitate pe mai mulți ani.

(K.R)

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *