Colind din inimă, primit cu toată inima!

1022 0

Îmi sunt dragi copiii, iar în sistemul de protecție socială din județul Vâlcea avem mulți pe care îi ocrotim. Unii dintre ei îmi sunt foarte apropiați și chiar prieteni.

Astăzi, i-am primit cu bucurie și cu inima deschisă să ne colinde, pe copiii de la Fundația „Inimă pentru Inimă” din Râmnicu Vâlcea.

Pe lângă frumoasele colinde, am primit și un dar de suflet, un album foto cu micii mei prieteni, descriși într-un cuvânt ce le caracterizează fiecăruia personalitatea.

Le mulțumesc din suflet pentru cadou, pentru căldura și inocența pe care le emană prin fiecare gest și îi asigur că voi rămâne prietenul lor și când vor fi mari.
Sărbători cu bine, tuturor!

#InimăPentruInimă
#colinde

 

Articole asemănătoare

Marți, 7 februarie, m-am întâlnit la Consiliul Județean Vâlcea cu reprezentanții MAPA INSAAT VE TICARET A.S. și ai CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S., constructorii care vor realiza lucrările Secțiunii 2 Boița – Cornetu a autostrăzii Sibiu-Pitești. Am discutat despre comandamentele lunare pe care le vom face împreună, începând din luna martie, despre avizele și autorizările pe care aceștia sunt pe cale să le obțină, precum și despre sprijinul legal permanent pe care am fost și sunt pregătit să îl ofer, din punct de vedere instituțional. De asemenea, am vorbit despre cutremurul devastator care a luat mii de vieți în țara lor și a lăsat fără adăpost zeci de mii de oameni și mi-am exprimat compasiunea față de poporul turc, care trece prin momente extrem de grele. Le-am transmis condoleanțele mele pentru suferințele pricinuite de această dramă și mă rog să treacă cu bine peste această grea încercare a vieții. Suntem alături de ei, de reprezentanții grupului industrial Coskunoz (care investeşte în construcţia unei fabrici la Drăgăşani), precum și de toți investitorii turci din județul Vâlcea și din România. ♦️În cursul zilei de astăzi mă voi deplasa la București, unde voi fi și mâine, pentru mai multe întâlniri la nivel guvernamental, în vederea rezolvării unor probleme importante pentru județul nostru. Voi reveni cu detalii! O zi bună vă doresc!

Postat de - 8 februarie, 2023 0
FacebookTwitter Marți, 7 februarie, m-am întâlnit la Consiliul Județean Vâlcea cu reprezentanții MAPA INSAAT VE TICARET A.S. și ai CENGIZ…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *