Mircea Vintilă, despre muzica folk

777 0

Mircea Vintilă este extrem de apreciat de către iubitorii muzicii folk. Cu o experiență bogată în spate, artistul are vești încurajatoare pentru iubitorii acestui gen muzical.

 

Ce spune Mircea Vintilă despre muzica folk

Mircea Vintilă se poate lăuda cu o carieră muzicală de invidiat. Artistul este un reprezentant de seamă al folk-ului, un gen muzical care a prins foarte bine la publicul român de-o anumită vârstă. Acesta face o mare dezvăluire despre muzica folk, cea care l-a consacrat.

Cântărețul de muzică folk nu crede că acest gen muzical se va stinge odată cu generaţia sa, din care fac parte cele mai sonore nume ale interpreţilor acestui gen muzical.

“Folkul şi muzica în general suprinde o anume stare de viaţă. De aceea ne şi place. Sigur, că stilurile sau genurile vin, pleacă, sunt permanent în mişcare. Iar tinerii de azi au tot dreptul din lume să pretindă un anume stil muzical, unul care să-i oglindească într-un fel anume. De fapt, aşa au cam stat lucrurile şi în vremea tinereţii noastre şi ar fi o ipocrizie pentru mine să spun altceva.

Nici noi nu am scos capul uşor, dar în cele din urmă ceea ce am cântat a plăcut şi s-a impus. Iată de ce sunt optimist şi cred că folkul nu va dispărea o dată cu plecarea ultimului dintre noi, cei ce compunem şi cântâm pe scena folkului”, a precizat artistul Mircea Vintilă .

Acest gen muzical are fani în toată lumea

În opinia sa, muzica folk are mulți adepți la nivel internațional, cum ar fi Marea Britanie sau Statele Unite.

“E un mesaj, o trăire pe care nu o regăseşti în altă parte. Iată de ce cred încă în soarta folkului. Şi continui să-l cânt şi să-l compun şi o s-o fac şi de acum înainte, cât de mult voi putea. Iar în plus, să nu uităm că, pe lângă cantautorii mai există şi Măria sa, publicul.

Ori, publicului nostru îi place să vină la acest tip de muzică. Sigur, nu punem la socoteală ultimele  luni, dar am avut bucuria să cânt în săli aproape pline, chiar dacă spectatorii stăteau cu măştile de protecţie pe faţă. Iar asta nu e deloc puţin lucru!”, a declarat cântărețul român. (Surse: Impact)

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *