Convocat de primarul Mircia Gutău, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit modalităţile de acţiune în urma incendiului de la masarda blocului C32 din Ostroveni

756 0

Vineri dimineaţa, la convocarea primarului Mircia Gutău, Comitetul Local pentu Situaţii de Urgenţă s-a reunit pentru analizarea modurilor în care se poate interveni în urma incendiului ce a afectat mansarda blocului C32 din Ostroveni. Prezentarea făcută de edilul-şef în debutul şedinţei (bazată pe discuţiile din ultimele două zile cu familiile afectate şi în urma vizitei în zonă din această dimineaţa) a conturat situaţia extrem de complexă rezultată după evenimentul dramatic de zilele trecute: firma constructoare a mansardei a dat faliment înainte de finalizarea lucrării, drept pentru care locatarii mansardelor nu au actele de proprietate finalizate şi niciun apartament nu are asigurare de daune, distrugerile aduse mansardei şi absenţa oricărei izolaţii pun în pericol toate celelalte patru etaje şi parterul de dedesubt şi există pericolul real ca în caz de intemperii puternice, resturile acoperişului de tablă – ai cărui stâlpi de susţinere au fost grav afectaţi de foc – să fie smulse de vânt şi să provoace pagube materiale semnificative sau chiar victime.

În aceste condiţii şi ca urmare a discuţiilor şi propunerilor venite din partea celor prezenţi, s-a stabilit ca în cursul acestei zile, gradul de distrugere al mansardei de la C32 să fie analizat de o comisie mixtă alcătuită din specialişti din Primărie, I.S.U. ”General Magheru”, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi alte instituţii responsabile, iar după întocmirea tuturor documentelor necesare şi obţinerea acordului lichidatorului judiciar care gestionează falimentul firmei constructoare să se poată interveni pentru curăţarea întregului planşeu al imobilului, urmată de securizarea lui, într-o primă fază, prin întinderea unei prelate protectoare care să oprească infiltraţiile de apă provenită de la ploi şi, ulterior, prin construirea unui acoperiş în două ape.

În ceea ce îi priveşte pe locatarii apartamentelor distruse de incendiu (cinci dintre familii solicitând, deja, cazare de urgenţă la internatul fostului Liceul ”Oltchim” din bulevardul Nicolae Bălcescu), se intenţionează repartizarea unor apartamente tot în cartierul Ostroveni, închiriate pe o perioadă determinată de un an de către Primăria Municipiului (în baza unei Hotărâri de Consiliu Local ce va fi supusă aprobării în perioada următoare), iar într-un orizont de timp mai larg se doreşte modificarea criteriilor de repartizare a locuinţelor sociale astfel încât cei afectaţi de acest incendiu să poată primi cu prioritate o nouă casă în ansamblul din Ostroveni Sud ce cuprinde 120 de astfel de unităţi locative şi care se află într-o etapă avansată de realizare. Totodată, primarul Gutău a declarat că va face toate demersurile legale disponibile, inclusiv prin posibila implicare a Consiliului Judeţean Vâlcea, pentru obţinerea de despăgubiri pentru familiile afectate care să acopere, măcar parţial, pagubele acestora.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *