În județul Vâlcea au fost completate, până în prezent, 166.753 chestionare de recensământ, acest număr plasând județul Vâlcea pe poziția 18 în clasamentul național al județelor

735 0

Informare de presă

Termenul limită pentru autorecenzarea online a populației, fixat inițial pentru 15 mai, s-a prelungit cu încă două săptămâni, până la data de 27 mai 2022.

Primele poziții în județ sunt ocupate de Râmnicu Vâlcea (47.122  chestionare), Drăgășani (8773), Budești (5060), Băbeni (3421), Frâncești (3351), Brezoi (3309), Mihăești (3230), Horezu (3218), Călimănești (3070) și Lungești (2478). Pe ultimele locuri se situează localitățile: Mitrofani (566), Amărăști (564), Fârtățești (556), Stănești (539), Pesceana (466), Runcu (446), Lăpușata (435), Titești (316), Glăvile (307) și Boișoara (71)

Din numărul total al chestionarelor completate, 54,9% au fost completate de vâlceni din mediul rural, iar restul (45,1%) de către cei care locuiesc în orașe și municipii. De asemenea, 70% dintre chestionare au fost completate în centrele de autorecenzare asistată, cu sprijin oferit de un recenzor ARA, iar 30% au fost completate pe cont propriu.

 Recenzorii centrelor de autorecenzare asistată din județul Vâlcea oferă sprijinul necesar pentru toate persoanele care au nevoie de ajutor în completarea formularelor. Autorecenzarea online asistată se poate face în spații special amenajate de fiecare primărie fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor.

 După completarea chestionarelor, în decurs de maxim 7 zile acestea sunt validate, după care se generează dovada de autorecenzare, care poate fi descărcată de pe site-ul www.recensamantromania.ro, pe baza CNP-ului personal. În baza acestei dovezi, persoanele care s-au autorecenzat pot primi o zi liberă de la locul de muncă, indiferent dacă angajatorul este public sau privat. Ziua liberă poate fi luată în decurs de un an de la data realizării autorecenzării și aceasta se acordă persoanelor care se autorecenzează folosind echipamentul propriu, dar și celor care apelează la un centru de autorecenzare asistată.

Este important de știut și că furnizarea datelor la recensământ este obligatorie pentru toată lumea. Legea prevede și sancțiuni pentru unele fapte. Constituie contravenţie care poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 și 3.000 lei, dacă cetățenii refuză să ofere informaţiile prevăzute în chestionarul de recensământ sau furnizează date incomplete ori eronate în cadrul procesului de recenzare. De asemenea, recenzorii care folosesc datele declarate de populaţie în alte scopuri decât cele statistice ori divulgă date cu caracter personal culese de la populaţia recenzată riscă amendă de la 1.500 de lei la 5.000 de lei.

„Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au înțeles importanța acestui demers statistic și s-au autorecenzat până la această dată. Fac, în continuare, un apel la spiritul civic al vâlcenilor”, a declarat Mihai Oprea, prefect al județului Vâlcea.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *