Situaţia centralizată a lucrărilor derulate de apavil sa în municipiul Rm. Vâlcea

969 0

în perioada  10 – 14 februarie 2020

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 10 – 14 februarie 2020 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.

AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, pierderile de apă potabilă pe străzile: Abatorului, Ostroveni, Calea lui Traian, Aurelian Sacerdoțeanu nr. 42 și bulevardul Nicolae Bălcescu.

LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea inițială a terenului deteriorat în urma intervențiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile Cetății, Antim Ivireanu, Buda, Aurelian Sacerdoțeanu, I. C. Brătianu și Radu de la Afumați.

POMPE CURĂŢATE. S-au curățat manual și mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, Goranu, Bogdan Amaru și Pasaj Dacia.

PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:

  • s-au executat următoarele lucrări pe strada Cetății: montaj 2 branșamente apă potabilă și 2 racorduri canalizare menajeră și execuție probe de presiune pe rețelele de apă și canalizare;
  • au început lucrările de execuție a branșamentului pe strada Kalamata nr.18;
  • au început lucrările de înlocuire a racordului de canalizare pe strada Știrbei Vodă nr. 48;
  • s-au executat lucrări de înlocuire tronson rețea de canalizare pe strada I. C. Brătianu – blocul C19;
  • au fost curățate manual și mecanizat căminele de canalizare de la blocurile C18, C19, C20 și C27 de pe strada I. C. Brătianu;
  • s-a continuat verificarea și curățarea gurilor de scurgere, a căminelor de canalizare menajeră și a colectoarelor, manual și mecanizat;
  • s-a adus la starea inițială suprafața carosabilă în zonele în care s-a intervenit;
  • au fost aduse la cotă căminele de canalizare menajeră tasate/deteriorate.

REȚELE DE CANALIZARE MENAJERĂ CURĂŢATE. S-a intervenit pentru desfundarea, curățarea și spălarea mecanizată a rețelelor de canalizare menajeră și a gurilor de scurgere la următoarele adrese: str. Colonie Nuci, str. I. C. Brătianu – bl. C20 și C27, str. Aleea Panseluțelor – bl. C32, str. Splaiul Independenței – bl. 2 și 3, str. Lucian Blaga – bl. A33, str. General Magheru – bl. D, str. Calea lui Traian – bl. S16, str. Ostroveni – bl. 101, str. Matei Basarab – bl. 112, str. Buna Vestire – nr. 23A, str. Regina Maria – Grădinița “ Cozia”, str. Emil Avrămescu – bl. Cozia, str. Știrbei Vodă nr. 154, str. Marin Preda – bl. W și str. Pandurilor – bl. A8/II.

105 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 105 de apometre, dintre care 104 verificate și înlocuite și un montaj apometru nou. De asemenea, au fost realizate 5 lucrări de intervenție la contoarele de apă rece montate în rețea și au fost întocmite 13 avize de amplasament și 2 avize tehnice.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *