Primul trenuleț turistic din Olănești plimbă amatorii de distracție, călătorii pitorești și natură

991 0

Surpriză mare pentru turiștii care, vara aceasta, au ajuns deja la Olănești. Și pentru cei ce vor urma. Orașul Băile Olănești este, din această vară, grație unei firme private, beneficiar al unui trenuleț turistic, vesel și atrăgător, botezat Dotto, care face turul orașului. Primarul Sorin Vasilache a fost deosebit de receptive și de încântat de idee și a oferit tot sprijinul.
Bineînțeles, toată lumea, mici și mari, se înghesuie să urce în pitoreasca mașinărie, pentru a face o plimbare de neuitat și pentru a admira priveliștile frumoase ce li se oferă.
„Ne bucurăm că trenulețul pitoresc este deja o atracție a celor care vin în stațiunea noastră, iată un semn bun că începem sezonul turistic cu dreptul. Punctul de plecare este din centrul stațiunii, din fața parcului, se străbate localitatea, cu popas la Sanatoriul 1 Mai, la celebrul lac cu nuferi și se ajunge la Comanca. Este minunat! La dorința pasagerilor, traseul poate fi ușor modificat”, spune primarul Sorin Vasilache. De asemenea, un punct vizibil de atracție îl reprezintă parcul, reamenajat, o adevărată oază de verdeață și de veselie, cu un lac al nuferilor, iarbă ca în reviste și o fântână muzicală, cu joc de lumini colorate. Străzile importante au fost și ele reabilitate în ultimii doi ani și se poate circulabine, iar vechiul traseu către Izvorul 24 este înțesat de lume.
De 1 iunie, cu ocazia Zilei Internationale a Copilului, Primaria , în parteneriat cu SC Kalypso Tut2 SRL, a invitat copiii la plimbari gratuite cu Trenuletul.
In data de 11 iunie, Primăria Băile Olănești, ăn parteneriat cu Federația Româna de Motociclism și Clubul Free Bike Team Vâlcea, au organizat cursa regională Hard Enduro Olanești, ce a avut la start 125 rideri la clasele Experți si Hobby, veniți din toate colțurile țării. Evenimentul a fost primit cu entuziasm de localnici și de turiști.

C.R.

Articole asemănătoare

Băile Olănești

Postat de - 18 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitterBăile Olănești este un oraș în județul Vâlcea, Oltenia, România, format din localitățile componente Cheia, Comanca, Gurguiata, Livadia (reședința), Mosoroasa,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *