Tinerii au primit cele mai multe premii la Gala Premiilor Participării Publice din acest an

586 0

Evenimentele itinerante ale Galei Premiilor Participării Publice s-au încheiat. 

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, organizatorul Galei, a desfășurat evenimentele locale de premiere în București, dar și în țară, în Cluj, Rădăuți, Sibiu (Ruși), Galați (Grivița), Bihor (Țețchea), Ilfov (Ciorogârla) și Iași (Pașcani). 

 

Gala Premiilor Participării Publice, eveniment aflat la a XII-a ediție, a premiat persoanele, grupurile și organizațiile care, în urma demersurilor lor civice, au convins instituțiile publice să rezolve diversele probleme ale comunităților. Gala CeRe arată an de an care sunt provocările și rezultatele activismului civic și puterea inițiativelor premiate de a inspira și alte persoane și organizații să se implice. 

 

Detalii pe larg despre demersurile civice premiate găsiți în Ziarul Galei 

 

Dacă prezența tinerilor printre poveștile premiante ale Galei este o constantă a ultimilor ani, anul acesta tinerii au primit cele mai multe premii. Le merită din plin: tinerii pe care i-am premiat sunt vocali, conectați și motivați să se implice civic.

Elevii bihoreni au convins autoritățile publice să amplaseze rastele pentru biciclete în comuna Țețchea (jud. Bihor). Vezi interviul VIDEO cu ei aici

Tinerii din comuna Grivița (jud. Galați) și-au dorit un Centru pentru activități dedicate lor și l-au obținut prin implicarea autorităților. Vezi interviul VIDEO cu ei aici.

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a acționat pentru dialoguri mai sincere în școli între elevi și profesori și au reușit să includă în metodologia școlară o fișă prin care elevii dau feedback profesorilor. Vezi interviul VIDEO cu CNE aici.

Tinerii de la Asociația Cavalerii Turnului Înclinat (satul Ruși, jud. Sibiu) au contribuit la reabilitarea și amenajarea unei clădiri abandonate într-un Centru pentru Tineret și au obținut și sprijinul autorităților locale pentru demersul lor. Vezi interviul VIDEO cu ei aici.

La Pașcani, tinerii de la Club Impact Special au convins administrația locală să aloce fonduri pentru amenajarea un spațiu comunitar, unde să desfășoare activități recreaționale într-un mediu sigur și adaptat vârstei lor. Vezi interviul VIDEO cu ei aici.

Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile din Cluj adună în jurul ei și la centrul #YesLove tineri dornici să învețe despre cum să intervină eficient  în decizii publice și să se implice în proiecte comunitare importante pentru tinerii de la sate. Vezi interviul VIDEO cu ei aici

Atunci când ONG-urile au alături oamenii pentru care își doresc schimbarea,   poveștile sunt întotdeauna emoționante.

 

Asociația Politeia, împreună cu un grup de mame din comuna Ciorogârla au convins autoritățile locale să asigure o masă caldă la școală pentru copiii care provin din familii vulnerabile. Au mai obținut și dotarea cu un boiler a școlii nr. 2 din satul Dârvari. Vezi interviul VIDEO cu ei aici

 

În urma unor demersuri ample de advocacy, Asociația Help Autism a convins decidenții să modifice legea nr. 151, astfel încât persoanelor cu autism să primească mai mult acces gratuit la serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale. Vezi interviul VIDEO cu ei aici

Am premiat la Gală succesul acțiunilor inițiate de Institutul ABA România, Autism Voice și Help Autism pentru introducerea ocupației de analist comportamental (ABA) în COR, care le va facilita persoanelor cu tulburări din spectrul autismului mai mult acces la servicii de terapie. Vezi interviul VIDEO cu ei aici

Am premiat la Gală  și comunități care colaborează cu autoritățile pentru protejarea și valorificarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale

 

“Antreprenorești. Adoptă un sat” – așa se numește proiectul coordonat de Hildegard Helene Brandl și echipa de specialiști din cadrul Romanian Business Leaders  (RBL) pe care l-am premiat la Gală. Printre alte acțiuni cu rolul de a sprijini ruralul românesc, echipa proiectului a recomandat autorităților din peste 50 de sate din România ca Ghidurile de arhitectură rurală să fie incluse în Regulamentele de Urbanism. Unele dintre ele l-au și preluat. Vezi interviul VIDEO cu ei aici

 

Am oferit premiile Galei și comunităților civice care sunt solidare cu persoane aflate în situații de dificultate

 

Asociația Declic, alături de organizațiile din Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor au pus presiune pe instituțiile publice responsabile, iar acum legislația permite monitorizarea agresorilor cazurilor de violență domestică prin intermediul brățărilor electronice. Vezi interviul VIDEO cu ei aici.

Asociația Rădăuțiul Civic este un fenomen. O spunem cu toată admirația și simțul echilibrului. I-am premiat la ediția trecută a Galei pentru determinarea cu care au implicat voluntarii și comunitatea pentru a sprijini reabilitarea unui spațiu, care a devenit Centru Comunitar.

Anul acesta le-am oferit premiul special al Galei pentru efortul imens pe care l-au pus în sprijinul refugiaților ucraineni. Rădăuțiul Civic și comunitatea locală, vă mulțumim și vă aplaudăm! Vezi interviul VIDEO cu ei aici

Mai multe informații despre eveniment găsiți aici și aici

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *