Cu acest prilej, le-am înmânat personal, arbitrilor de fotbal care activează în cadrul AJF Vâlcea, echipamentele de prezentare achiziționate prin proiectul „Susținerea fotbalului vâlcean”.
M-am bucurat să întâlnesc astăzi arbitri tineri, de perspectivă, cu un viitor promițător, dar și veterani ai acestei meserii.
Tuturor, le mulțumesc pentru prezență și pentru întreaga activitate și le urez mult succes în campionatul care tocmai a început!
Sper să ducă mai departe prestigiul arbitrajului vâlcean, care, de-a lungul timpului, a dat țării nume cu rezonanță în acest domeniu.
În cadrul proiectului din acest an, finanțat de Consiliul Județean Vâlcea, am achiziționat și echipamente sportive (plase porți, mingi, truse medicale) pentru cele 82 de cluburi afiliate AJF Vâlcea.