Vlad Stancu:” În timpul curselor mă gândesc la mâncare!”

562 0

Dublul campion european la juniori dezvăluie cum se trăiește o probă lungă în natație.

Este una dintre revelațiile sportului românesc și la doar 17 ani este promisiunea natației pentru următoarele Jocuri Olimpice. Vlad Stancu a avut o vară plină de competiții, dar și de reușite în cursele lungi. Este dublu campion european la juniori, dublu vicecampion european și medaliat cu argint și bronz la mondiale. Toate la 400m, 800m și 1500 m liber.

„Am avut momente grele în această vară, a fost foarte solicitant din punct de vedere psihic. Cea mai dorită medalie a fost cea de la 1500m, când am ieșit campion european, iar cea mai neașteptată cea de la 400, când am ieșit vicecampion european, pentru că la jumătatea cursei am întors al șaptelea, apoi am reușit să revin foarte bine” – Vlad Stancu, dublu campion european la natație.

„A fost un an foarte bun pentru noi, aș spune chiar minunat! Vlad este campion european de juniori și vicecampion mondial, mulți ani ne-am pregătit și am muncit pentru momentele pe care le-am trăit în această vară. Cursele lui Vlad sunt încărcate de emoții, trăiesc la intensitate maximă, când lucrurile nu mai depind de mine, inevitabil apar emoțiile. În timpul curselor mă uit și la cronometru și la felul în care înoată, la partea tehnică”- Iulia Becheru, antrenorul lui Vlad Stancu.

Vlad a dezvăluit și la ce se gândește în timpul curselor lungi și cum reușește să nu mai înghită multă apă.

„Cânt foarte mult, orice fel de melodii, mă gândesc la ce urmează să mănânc, pentru că mi se face foame în timpul probei. Uneori număr și bazinele…Mi s-a întâmplat să încurc numărul bazinelor, dar doar la antrenament. Am înghițit foarte multă apă de-a lungul timpului, se întâmplă când respiri, la întoarceri” – Vlad Stancu, dublu campion european la natație.

Ținta pentru 2023: calificările la Jocurile Olimpice

Iulia Becheru, cea care-l pregătește pe Vlad de ani buni, a stabilit obiectivele pentru anul care vine.

„Ne antrenăm pentru a atinge baremul pentru JO de la Paris, suntem la 5 secunde distanță de baremul pentru 15000m, sutimile și miile fac diferența, iar 5 secunde nu sunt puține, dar vom încerca să devenim mai eficienți Aceste mici detalii fac diferența dintre campion și ceilalți de pe podium.  Acum suntem la început de pregătire, Vlad a revenit din vacanță și începem să ne pregătim pentru ce urmează. Țintele noastră sunt Campionatele Europene de juniori din vara viitoare, așteptăm să vedem dacă va exista și Campionatul Mondial de juniori și ne gândim dacă luăm în calcul Mondialul de seniori” – Iulia Becheru, antrenorul lui Vlad Stancu.

„2023 va fi un an foarte greu, sunt în ultimul an de juniorat, dar vom vrea să participăm în competiții și la seniori. În plus, sunt la 5 secunde de baremul de JO, dar sunt sigur că o să reușesc să-l ating. Este visul oricărui sportiv să participe la Jocurile Olimpice. Vin la bazin cu această motivație, plus că natația mi-a intrat în sânge, îmi place să câștig, să bat recorduri” – Vlad Stancu, dublu campion european la natație.

„N-am văzut apa în vacanță”

După o perioadă încărcată, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, Vlad a avut parte și de relaxare.

„Am avut trei săptămâni de vacanță, după 2 ani și jumătate fără vacanță, nici nu am știut ce să fac mai întâi. Am fost la munte să mă relaxez puțin, apoi mi-am mai rezolvat din treburile pe care le aveam în București. N-am fost deloc la bazin, nu am înotat. N-am vrut să văd apa în vacanță” – Vlad Stancu, dublu campion european la natație.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *