Autostrada Pitești-Sibiu un eșec al parlamentarilor vâlceni?

1098 0

Vă propunem să parcurgem comentariile Asociației Pro Infracstructura referitor la tronsoanele 2 si 3, cele mai dificile.

Secțiunile 2 și 3 (cele mai dificile, aproape 70 de km prin dealuri înalte și munți) așteaptă în zadar de 10 ani realizarea investigațiilor de teren mai mult decât necesare. Cel mai flagrant exemplu este la tunelul Poiana (1,7 km lungime), la care au fost făcute în 2008 doar două foraje geotehnice, la capetele lui. Cum ar putea un potențial constructor să estimeze un preț corect al tunelului dacă nu știe practic nimic despre solul străbătut?!

CNAIR a încercat actualizarea studiului de fezabilitate, dar contractul a fost reziliat în 2017 fără să fie făcut nimic pe tronsoanele grele de munte. Ulterior, în 2019, a lansat o licitație doar pentru foraje geotehnice, dar pe bani foarte puțini. Prin urmare, nu s-a prezentat nimeni și procedura a fost anulată.

Probabil sătui de atâtea studii (nefăcute), au considerat că documentația incompletă din 2008 a devenit suficientă cu trecerea timpului și au decis să “simplifice” procedura ca în multe alte proiecte sfârșite tragic, trecând direct la licitația de execuție.

O primă consecință a licitării unui drum fără să știi nimic despre sol: costul estimat exorbitant, fiind cuantificate nenumărate riscuri. Se vehiculează suma de 4,75 miliarde de lei pentru 37 de km de autostradă, adică aproape 130 de milioane de lei (27 milioane euro) pe kilometru.

Ca în multe alte cazuri similare, fie se va câștiga contractul la o sumă imensă acoperitoare, fie, cel mai probabil, vor apărea “pariori” care vor risca cu sume mai mici, dar care se vor bloca când vor da piept cu realitățile din teren, contractul fiind suplimentat ulterior sau direct reziliat.”

Practic, cei care sunt plătiți să facă treaba nu și-o fac. Știți ce bătălii politice se dau ca să pui un șefuleț la drumuri? Și ce datorii ulteriare ale el la partidul care l-a pus?

Apoi, urcând pe scară, ce interese politice majore subminează construcția acestei autostrăzi? Și de ce tocmai la tronsoanele care trec prin Vâlcea? De ce tac parlamentarii vâlceni? Li s-a spus cumva, de către cineva care le știe pe toate, să o lase mai moale? Servește tăcerea lor interesului național?

Noi spunem că poți să o treci și prin CSAT și tot nu se face. Practic, interesul de a nu o face este un interes din afara țării, iar cei care sunt în spatele acelui interes știu să influențeze parlamentarul român.

 

Articole asemănătoare

Miercuri, 01 februarie 2023, activitatea parlamentară a fost reluată printr-o nouă sesiune ordinară

Postat de - 1 februarie, 2023 0
  Î𝐧 ș𝐞𝐝𝐢𝐧ț𝐚 𝐝𝐞 𝐏𝐥𝐞𝐧 𝐚 𝐂𝐚𝐦𝐞𝐫𝐞𝐢 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚ț𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐥𝐞ș𝐢 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐢 𝐁𝐢𝐫𝐨𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧𝐭. 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚ț𝐢𝐢 𝐬-𝐚𝐮 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐭 î𝐧 𝐟𝐚𝐯𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐧𝐞𝐧ț𝐞𝐢…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *