Un “TAXI” asteptat de mult…

1195 0

Vineri seara, 21 februarie, am participat la un concert al trupei TAXI la Aby Stage Bar, într-o atmosfera foarte placută, caldă și primitoare.

Un concert asteptat de mult, de unii dintre noi.

Am vazut o trupă de oameni normali, dar și imprevizibili, spontani, așa cum ne-au obișnuit de ani și ani.

Dan Teodorescu, liderul trupei TAXI, ne-a părut un om absolut normal, fara aere de vedeta. De altfel se vedea că nu se străduia să fie altfel și ni se părea că asta îl caracterizează. Discursul lui către public era cald și conţinea poante, gustate de public.  Un public care s-ar fi vrut a aparține unei clase de mijloc cu studii superioare și aspirații de viață civilizată. Având mereu alături una sau două voci feminine, Dan are o inteligență și un talent deosebit care-i permit să compună cu usurință hit-uri.

Pentru că majoritatea cântecelor sale sunt hit-uri.

Inteligența lui a iesit în evidență  în melodii precum cea dedicată lui Teo Trandafir de ziua ei, sau ”Îmi iubesc nevasta” și mai ales în melodiile ”Despre smerenie”  și ”Strada mea c-un singur bec”. Am putea spune că este și bine ancorat în ”realitățile patriei”. Subtilitatea acestor melodii denotă multă intelingență.

În rest ” Karma, zenu’ și feng shuiu’”, arată că „normal“ e cuvântul care caracterizează întreaga trupa TAXI . La prima vedere, pare o apreciere minoră. Dar, în societatea în care ne învârtim, unde criteriile de toate felurile sunt brambura, „normalitatea“ devine, indiscutabil, o calitate. Cînd e însoțită și de puţin umor (eventual autoironie), e cu atât mai binevenita.

Cred că tocmai normalitatea asta a fost cheia succesului remarcabil al concertului Taxi.

Publicul, a fost entuziasmat. În jurul nostru, erau oameni din generaţia medie, mulți dintre ei, care făcuseră facultatea pe vremea lui Ceauşescu, eventual (pe când cel mai mare procent se îndrepta către Politehnică), ca și solistul Dan Teodorescu, dar și tineri care au aplaudat frenetic.

Textele cântecelor formatiei par, și ele, să fi găsit o cale decentă: se referă la „realitatile momentului“,  în același timp, amestecandu-le, agreabil, cu un alt subiect oricand de interes: iubirea si sexul. De altfel, multe dintre cântece sunt adresate femeilor: „Cand esti stresantă, nonstop, / (si aberantă; non-stop, / si importantă; non-stop / Te iubesc non-stop! / Cand fugi cu cardu’, non-stop, / Ca leopardu’(…)“ („Non-stop“).

Am ascultat cu mare plăcere și melodii vechi: ”Esti iubibila”, “Stelele care cad”, “Subtitrarea la romani”, “Cele doua cuvinte”.,”Supradoza de dor”, “Mi-e dor si doare”, dar și compoziții noi.

Pe un rock decent, trupa Taxi a marcat și la Ramnicu Valcea și unde altundeva decât la Aby Stage Bar, 20 de ani de carieră în stilul lor caracteristic.

Au fost 20 de ani de muzică  “iubibilă” presărată cu satiră şi umor, dar şi plină de sensibilitate.

La finalul concertului i-am oferit lui Dan Teodorescu numărul 2 al revistei Curierul de Râmnic Magazin, de care artistul s-a arătat extrem de încântat.

La multi ani, TAXI!

Enache Corina

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *