Sâmbătă, 25 martie, iluminatul public în Scuarul Mircea cel Bătrân va fi oprit timp de 60 de minute: Râmnicu Vâlcea marchează „Ora Pământului”, cel mai mare eveniment internațional de mediu

515 0

Consecventă angajamentului de a susţine şi promova toate măsurile îndreptate împotriva poluării şi schimbărilor climatice, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea marchează încă o ediţie a celui mai amplu eveniment internaţional de mediu – ”Ora Pământului”. Sâmbătă, 25 martie 2023, între orele 20.30 – 21.30, în Scuarul Mircea cel Bătrân vor avea loc mai multe manifestări dedicate conştientizării modului în care fiecare dintre noi poate acţiona pentru salvarea Pământului: un recital coral oferit de elevii coordonaţi de Tiberia Gabăr în cadrul Proiectului coral naţional “Cantus Mundi”, un moment muzical al Corului Euphonia al Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, o sesiune de observaţii astronomice prin intermediul telescopului mobil operat de membrii Asociaţiei Astro Club, un spectacol cu foc, jonglerii incendiare și efecte speciale cu fachiri, ”Picturi în întuneric” – realizarea de desene tematice fluorescente, o lectură la lumina lumânării şi a felinarelor în zona Bibliotecii Stradale, conturarea cu lumânări şi ”gulguţe”, de către voluntarii Asociației Zâmbete Colorate, a simbolului „Becul pe Planeta Întunecată” și a logo-ului evenimentului – ”60+” sau concursul de întrebări și răspunsuri “Eroii Planetei”.

Iluminatul în spaţiul public central al oraşului va fi oprit în timpul Orei Pământului, ca şi la sediul administraţiei municipale, iar Primăria Râmnicului a transmis mai multe invitații societăţilor comerciale şi instituţiilor publice din oraș să se alăture acestui eveniment prin stingerea iluminatului la sediile proprii în data de 25 martie, între orele 20.30 – 21.30, acelaşi apel fiind adresat şi tuturor cetăţenilor municipiului.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *