Reuniunea Colegiului Prefectural din luna aprilie 2023

450 0

COMUNICAT DE PRESĂ

Reuniunea lunară a Colegiului Prefectural a avut loc, astăzi, 26 aprilie 2023, în sala mare a Consiliului Județean Vâlcea, sub conducerea prefectului județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea. La ședință au participat doamna subprefect, Florentina Călin și vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, domnul Florian Marin.

În cadrul întâlnirii lunare au fost prezentate rezultatele controalelor, efectuate în perioada sărbătorilor pascale, de către Cristina Prună, comisar șef – Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vâlcea și de către Ion Dan Tudor, director executiv – Direcţia Sanitară Veterinară  şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea.

În perioada sărbătorilor pascale din acest an, comisarii din cadrul C.J.P.C. Vâlcea au desfășurat acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale referitoare la modul de etichetare, publicitate şi comercializare a peştelui, preparatelor din peşte şi conservelor din peşte, precum și pentru modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitară şi comercializare a produselor alimentare specific sărbătorilor pascale: carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată şi produse din cacao ( tablete şi figurine pe bază de cacao şi grasimi vegetale ), produse de patiserie (cozonac, pască, chec, fursecuri, etc), vin. Ca urmare a controalelor dispuse au rezultat următoarele aspecte: au fost controlați 33 de operatori economici dintre care 27 au avut abateri, fiind aplicate 37 de sancțiuni, 5 avertismente și 32 de amenzi în valoare de 97 000 lei.

În perioada 28 martie – 15 aprilie s-au efectuat 178 de controale tematice de inspectorii către Direcţia  Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea. Dintre acestea, 14 controale au fost efectuate de echipe mixte la care au participat și reprezentanții Instituției Prefectului. Pentru deficiențele constatate cu ocazia acestor controale au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale din care: 47 de amenzi în valoare de 96 900 lei și 23 de avertismente.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *