Ziua Copilului: Conexiunea și prezența în viața copilului îi transmit acestuia că este văzut, auzit, iubit 

205 0

Pe 1 iunie sărbătorim Ziua Internațională a Copilului, un moment bun să reflectăm asupra lucrurilor de care copiii au nevoie cu adevărat nu doar de ziua lor, ci în fiecare zi.

Deși dorințele copiilor sunt extrem de diverse, nevoile acestora sunt, de cele mai multe ori, aceleași: să se simtă în siguranță, să fie iubiți, protejați și ascultați. În plus, cei mici au nevoie de obiceiuri sănătoase și de implicarea constantă a părinților în procesul lor de dezvoltare.

În cadrul proiectului „Start în educație”, cel mai amplu program de educație timpurie din România, copiii preșcolari din mediile defavorizate beneficiază de kituri educaționale potrivite vârstei lor, iar părinții și educatorii primesc acces la o varietate de resurse educaționale prin care pot înțelege mai bine de ce și cum își pot sprijini copiii în procesul de dezvoltare.

În acest sens, un prim pas este înțelegerea modurilor prin care părinții îi pot sprijini pe copii în procesul de dezvoltare, atât fizică, cât și cognitivă și psihosocială. Iată câteva dintre acestea:

Învățarea prin joacă

Această metodă de învățare nu numai că face procesul educațional mai plăcut și atractiv pentru copii, dar aduce și numeroase beneficii esențiale pentru dezvoltarea lor, precum stimularea creativității, explorarea și descoperirea mediului înconjurător, rezolvarea problemelor, dar și gestionarea emoțiilor.

Atunci când sunt doar cu părinții, copiii preferă jocurile simple și amuzante. Puteți inventa oricând mici jocuri de tip vânătoare de comori cu ce aveți la îndemână sau puteți folosi diverse jocuri educaționale împreună.

Spre exemplu, în kit-ul educațional „Ghiozdănel cu viitor”, copiii au primit atât cărți și rechizite, cât și jocuri educative și de dezvoltare a motricității. Printre preferatele celor mici au fost jocurile de tip puzzle, acestea ajutând la dezvoltarea memoriei vizuale, a concentrării, a gândirii spațiale și a coordonării mână-ochi. Tot în topul preferințelor copiilor se află și plastilina, cu care puteți modela împreună diverse forme, ajutând astfel la dezvoltarea motricității fine, a imaginației, dar și a răbdării.

Mie mi-a plăcut că am primit plastilină în ghiozdănel. Am primit și cartea cu povestea Emei, pe care mami mi-a citit-o. Mi-a plăcut și jocul cu lemne colorate, tati m-a ajutat să le așez pe plăcuța lor.”, Ianis, 4 ani, beneficiar „Start în educație”, București.

Eu sunt tare bucuroasă că am primit un ghiozdănel plin! În el am găsit o grămadă de lucruri frumoase, chiar și o coardă cu care m-am jucat și am sărit. A fost prima mea coardă! Am primit și o carte pe care am citit-o cu ajutorul Dianei, sora mea, iar cu creioanele colorate am desenat o grămadă de desene.” – Emma, 5 ani, beneficiar „Start în educație”, Ialomița

Educația timpurie

Deoarece copilul se dezvoltă rapid la această vârstă, are nevoie de un mediu cu multe surse de învățare. Grădinița îl ajută pe copil să se descopere pe sine, să afle ce activități îi plac și să învețe lucruri noi, îi oferă copilului șansa de a comunica și de a face activități împreună cu alte persoane în afara membrilor familiei, favorizează formarea de deprinderi autonome și pregătește copilul pentru școală.

Proiectul „Start în educație” asigură accesul la resurse și grădinițelor din comunități dezavantajate prin intermediul kit-ului “ABC Grădi” – un pachet cu produse didactice de dezvoltare psiho-motrică şi de dezvoltare a abilităţilor cognitive. Cu ajutorul acestuia, educatorii pot organiza jocuri și activităţi ce îi vor sprijini pe copii să îşi dezvolte abilităţi şi deprinderi precum: orientarea spaţială, motricitatea grosieră, echilibrul static şi dinamic, înţelegerea regulilor sociale, concentrarea şi direcţionarea atenţiei.

„Cel mai mult îmi place tabla! După ce am învățat un pic sa scriu, mă bucur că ajung sa scriu la tabla! Și îmi place și să construiesc!” – Andrei, 5 ani, beneficiar „Start în educație”, Argeș

„Cercurile sunt preferatele mele, cu ele mă joc cel mai mult! Îmi place să dansez cu ele și să fac exerciții, ca la gimnastică.” – Raisa, 5 ani, beneficiar „Start în educație”, București

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *