„Tricolorii” vor să cucerească Africa de Sud! 

645 0

Componenții naționalelor de tenis de masă au plecat cu gânduri și ambiții de medalii la Durban, acolo unde vor avea loc Campionatele Mondiale de seniori

Africa de Sud va fi gazda din acest an a turneului final mondial de tenis de masă, iar „tricolorii” au în cap cucerirea a cel puțin unei medalii.

Ovidiu Ionescu, veteranul lotului și argint mondial la Budapesta în 2019 alături de spaniolul Robles, spune că în ultimul timp s-a simțit mai bine decât la 20 de ani.

„Plec cu speranța cuceririi unei noi medalii, nu va fi ușor, dar reușind acest lucru în trecut, am încredere că pot obține din nou această performanță. Mă simt bine, pregătit fizic și psihic, sunt mai bine decât eram acum 10 ani” – Ovidiu Ionescu, jucător de tenis de masă, component al naționalei masculine a României. 

La fete, speranțele se leagă în principal de Bernadette Szocs, locul 5 la dublu mixt la ediția trecută și favorită patru la dublu fete (alături de Sofia Polcanova – dublu care este deținătorul aurului european) și Eliza Samara, câștigătoare în acest sezon a Ligii Campionilor.

„Visul cel mare este să iau o medalie la mondial, lucru care m-ar face să am încredere că pot cuceri una și la JO de la Paris. Am fost de prea multe ori pe locul 5. Acum, la Durban, sunt pregătită din toate punctele de vedere pentru o medalie” – Bernadette Szocs, componentă a naționalei feminine de tenis de masă a României. 

Am făcut meciuri bune în ultima perioadă, am câștigat în turnee importante împotriva asiaticelor, așa că sunt pregătită de orice luptă. La ediția precedentă am trecut pe lângă medalie la dublu, mă aștept să-mi apăr cu Andreea (n.r. Dragoman) locul cinci, iar la simplu să trec câteva tururi – Elizabeta Samara, componentă a naționalei feminine de tenis de masă a României. 

Nu se tem de criminalitatea din Africa de Sud 

Durban, port important la Oceanul Indian și orașul care va găzdui Campionatele Mondiale, nu este cel mai sigur oraș din Africa de Sud, dar rata ridicată a criminalității de acolo nu-i sperie pe „tricolori”.

„Eu sunt un spirit aventurier și nu aș avea temeri în a explora orașul, sper însă să nu am timp și să fiu  nevoit să stau în sală până în ultima zi de concurs”  – Ovidiu Ionescu, jucător de tenis de masă, component al naționalei masculine a României. 

„Nu cred că o să ies undeva, am făcut inclusiv vaccinul contra febrei galbene, dar nu intenționez să plec pe undeva, doar sala și hotel” – Elizabeta Samara, componentă a naționalei feminine de tenis de masă a României.  

Campionatul Mondial Individual 2023 este programat între 20 – 28 mai în Durban, Africa de Sud. Delegația „tricolorilor” este compusă din patru fete și teri băieți, însoțiți de antrenorii lor și staff-ul medical. Vom fi reprezentați în probele de simplu feminin/masculin și dublu feminin/masculin/mixt de:

  • simplu masculin: Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu, Darius Movileanu
  • simplu feminin: Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Adina Diaconu, Andreea Dragoman
  • dublu masculin: Ovidiu Ionescu/Alvaro Robles (Spania), Darius Movileanu/Eduard Ionescu
  • dublu feminin: Bernadette Szocs/Sofia Polcanova (Austria), Andreea Dragoman/Elizabeta Samara, Adina Diaconu/Maria Xiao (Spania)
  • dublu mixt: Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs, Eduard Ionescu/Adina Diaconu
  • Din delegație mai fac parte antrenorii: Viorel Filimon, Mihaela Șteff, Andrei Filimon, Ionuț Seni, kinetoterapeuții Adrian Mîrza, Petruț Ghiță, psihologul Mioara Șincan și medicul Costin Dumitru.

La Mondiale din Houston, de anul trecut, cel ami bun rezultat al României a fost obținut de dublul Elizabeta Samara/Andreea Dragoman, locul 5.

 foto: facebookFRTM

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *