Au „sărit” în colecția de mașini de sute de milioane de euro a lui Țiriac!

72 0

Între două antrenamente „tricolorii” de la lotul național de gimnastică au vizitat colecția impresionantă de vehicule a lui Ion Țiriac, unde sunt modele care, inițial, erau destinate familiilor regale!

Gimnaștii au sărit de la sol și paralele, într-o locație de sute de milioane de euro. „Tricolorii” au fost să vadă cele peste 200 de mașini pe care Ion Țiriac le deține.  Fostul tenismen e singurul proprietar din lume care deține colecția completă de Rolls Royce Phantom clasice, inclusiv 2 unități din seria a IV-a, cea mai exclusivista generație Rolls Royce construită vreodată. Doar 18 astfel de vehicule au fost produse intre 1950 și 1956 și au fost destinate, inițial, familiilor regale și șefilor de stat.

„M-au impresionat primele 7, de la Rolls, am înțeles că e o colecție unică și specială. Am mai fost la Mercedes și la BMW, dar aici am văzut atât de multe mașini din toată lumea, niște mașini extraordinare” – Marius Berbecar, antrenor principal al lotului național de seniori de gimnastică al României.

Sportivilor nu le-a venit să creadă că într-un singur loc pot fi atâtea mașini unice fiecare cu o poveste specială.

 „Nu am  mai văzut așa ceva și nu cred că voi mai avea ocazia să văd vreodată” – Răzvan Marc, component al lotului național  de seniori de gimnastică al României.

Dacă ar dispune de resurse finaciare, Andrei Muntean știe ce mașină ar vrea să conducă din Colecția lui Țiriac.

 „Mi-ar plăcea să încerc modelele vechi. Cred că sunt foarte puțini oameni în lume care dețin atâtea mașini și ce mi se pare incredibil este că fiecare dintre ele este funcționabilă” – Andrei Muntean, component al lotului național de seniori de gimnastică al României.

Impresionat de colecția de mașini Ferrari, Răzvan a dezvăluit și cum arată bolidul visurilor sale.

„Are foarte mulți de cai putere, este sport și cât mai aproape de pământ” – Răzvan Marc, component al lotului național  de seniori de gimnastică al României.

Până atunci, sportivul de 21 de ani, conduce prima mașină pe care și-a cumpărat-o din banii săi și ai părinților.

„Mi-am luat permisul la 18 ani. În anul acela cred ca a fost primul dacă nu al doilea cel mai important lucru pe lista mea de priorități”– Răzvan Marc, component al lotului național  de seniori de gimnastică al României.

Marius Berbecar își aduce aminte cu zâmbetul pe buze cât a muncit pentru prima lui mașină și cât de mult și-a dorit-o!

„A fost un Opel Ascona din 85, cumpărată cu banii mei, pe care i-am câștigat din gimnastică. Am muncit extraordinar de mult, am strâns ban cu ban” – Marius Berbecar, antrenor principal al lotului național de seniori de gimnastică al României.

Prioritar a fost permisul

Toți gimnaștii din lot au permis de la 18 ani și spun că acesta a fost pe lista lor de priorități în anul în care au devenit majori.

 “Sunt pasionat de mașini și la 18 ani mi-am luat permisul. Prima mea mașină a fost una micuță ca să pot să învăț să conduc. Acum sunt la a treia” – Andrei Muntean, component al lotului național de seniori de gimnastică al României.

Ardelean din Sibiu, Andrei s-a obișnuit cu greu cu traficul din București!

„Încerc să nu iau în considerare toate răutățile din trafic, încerc să rămân calm chiar dacă este greu pentru că este foarte aglomerat, dar încerc să mă bucur de plăcerea de a conduce. De multe ori când merg în Sibiu este mult mai relaxant acolo, chiar dacă ușor, ușor, lucrurile s-au mai aglomerat” – Andrei Muntean, component al lotului național de seniori de gimnastică al României.

Marius își aduce aminte de prima sa ieșire cu mașina după ce și-a luat permisul.

“Prima mea plimbare a fost cu tata. Primele două săptămâni nu m-a lăsat să conduc singur, a trebuit să fiu supravegheat, dar a fost un ajutor pentru mine și am avut multe lucruri de învățat de la el”– Marius Berbecar, antrenor principal al lotului național de seniori de gimnastică al României. 

El povestește că atunci când era puști era pasionat de mașinile sport, dar între timp, și-a schimbat gusturile. „Acum îmi placă mașinile mari, SUV- urile spațioase, care îmi dau siguranță și încredere” – Marius Berbecar, antrenor principal al lotului național de seniori de gimnastică al României.

București, capitala gimnasticii

Între 30 septembrie și 9 octombrie, iubitorii gimnasticii artistice și aerobice se pot delecta la Sala Polivalentă cu 5 competiții importante. De pe 30 septembrie până pe 2 octombrie sportivii și sportivele de la gimnastică artistică vor participa la două campionate naționale și două internaționale, Romgym Trophy. De pe 7 până pe 9 octombrie vine rândul gimnaștilor de la aerobic să facă spectacol în Sala Polivalentă din București. Spectatorii vor avea intrarea liberă.

Băieții s-au calificat la Mondialul de la Liverpool

La Campionatele Europene de la Munchen, echipa masculină de gimnastică a României a terminat pe locul 10 în calificări și a obținut biletul pentru Campionatul Mondial de la Liverpool, care va avea loc între 29 octombrie – 6 noiembrie.

La Liverpool, echipa “tricolorilor“, formată din Andrei Muntean, Gabriel Burtănete, Robert Burtănete, Răzvan Marc și Roland Modoianu va avea șansa să lupte pentru una dintre cele 3 medalii mondiale, performanță care ar aduce automat și calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.

Articole asemănătoare

S-au întrecut s-o dea în bară!

Postat de - 22 martie, 2022 0
FacebookTwitter5 dintre jucătorii de la Buzău, Cârstocea, Neicuțescu, Keita, Ekollo și Ciobanu s-au dat în spectacol și și-au exersat abilitățile tehnice. Fotbaliștii au luat…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *