Fac pereche și în viață, și în sport! 

463 0

Sandra Dincă și David Gavrilovici, componenți ai lotului național de seniori de gimnastică aerobică al României, sunt un cuplu în afara sălii de sport de 3 ani și pregătesc împreună copii la Gym for All.  

Sandra Dincă și David Gavrilovici fac pereche atât în viața personală cât și în cea profesională. El este student în anul 3 la ASE, la Finanțe- Bănci, iar tânăra  a terminat UNEFS-ul, Facultatea de Educație Fizică și Sport.

Cei 2 sportivi au 22 de ani și sunt împreună de la 19.

„Ne descurcăm foarte bine împreună, chiar lucrăm bine, facem o echipă bună. El este foarte calm, lucrează foarte bine cu copiii, pe elementele acrobatice, îi poate ajuta fiind băiat le ține mult mai bine pe fete” -Sandra Dincă, componentă a lotului național de gimnastică aerobică al României.

De 3 ori pe săptămână, tinerii pregătesc 20 de fetițe de la Academia de Gimnastică Laura Cristache la Gym for All.

„În această formulă antrenăm de 3 luni, eu antrenez copiii aproximativ de un an, dar în urmă cu 3 luni m-am gândit că am nevoie de un ajutor. Nu mă descurcam singură erau destul de mulți copii și m-am gândit să mi se alăture el”  Sandra Dincă, componentă a lotului național de gimnastică aerobică al României.   

Deși recunoaște că este greu de lucrat cu cei mici, David este încântat de micuțe.

 „Sunt cuminți, mă ascultă și vin cu dorință la antrenamente” -David Gavrilovici, component al lotului național de gimnastică aerobică al României.

Când sunt la sala de antrenamennt alături de micuțele gimnaste pe care le pregătesc, Sandra și David se completează unul pe celălalt.

„El este foarte calm, lucrează foarte bine cu cei mici, pe elementele acrobatice, îi poate ajuta fiind băiat, le ține mult mai bine pe fete, iar eu cu coregrafiile mă descurc foarte bine. Facem o pereche minunată” – Sandra Dincă, componentă a lotului național de seniori de gimnastică aerobică al României.

Cupă Mondială, la București, Europenele, în Antalya 

În luna octombrie, Bucureștiul va fi gazda a două competiții importante de gimnastică aerobică. Între 11-16 octombrie va avea loc Cupa Mondială la seniori, iar între 15-19, Balcaniada la juniori.

Sandra și David fac parte din lotul național de seniori și au un program încărcat, cu multe competiții și antrenamente.

„Noi avem câte două antrenamente în fiecare zi, mai puțin miercurea, pe fetițe le antrenam câte o oră jumate luni, miercuri și vineri” – Sandra Dincă, componentă a lotului național de gimnastică aerobică al României.  

La gimnastică aerobică, sportivii concurează împreună și în proba de aerobic dance.

Pentru David anul 2022 a fost unul foarte dificil. O accidentare l-a ținut pe bară 12 luni. Acum tânărul  a revenit în forță și cu gânduri mari! Pe lângă turneele din România, gimnastul are ca obiectiv Europenele din Antalya (Turcia), din perioada 17-19 noiembrie.

“Îmi doresc titlul cel mare de campion european  la toate probele , vreau cele mai frumoase medalii de aur și să aduc mândrie României” – David Gavrilovici, component al lotului național de gimnastică aerobică al României.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *