Se schimbă lumea? Bogații fotbalului, amenințați.

676 0

Bogații fotbalului sunt amenințați. Planul pus la cale de FIFA poate schimba totul.

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a propus discuții cu marile ligi din toată lumea despre o potențială implementare a unui plafon salarial și limite la sumele de transfer.

Totul din cauza crizei provocate de coronavirus, care continuă și acum, iar impactul se vede. Într-o înregistrare video, Infantino le cere ligilor să lucreze împreună pentru a găsi cele mai bune soluții pentru ca echipele și calendarul internațional să poată merge mai departe.

„În ceea ce privește aspectele financiare și guvernamentale, am auzit de asemenea propuneri interesante legate de o marie varietate de subiecte. De la sumele pentru salarii la cele pentru transferuri sau alte mecanisme de taxare, până la o posibilă obligativitate a factorilor de conducere, organizatorilor de competiții și cluburilor de a-și construi rezerve care să contribuie la un fond de rezervă și care să poată fi de folos în câteva ore în caz de necesitate, cum este acum.

Eu, personal, pledez pentru reglementări financiare mai stricte, impunând transparență totală și principii bune de conducere și nu numai de a limita asta la sistemul de transferuri, ci la întreg ecosistemul fotbalului. FIFA depune deja multă muncă în acest domeniu, chiar dacă ne confruntăm cu unele interese puternice care luptă împotriva dorinței noastre”, a spus Infantino.

”Sumele de transfer vor fi mai mici, iar salariile, la fel.

Astfel, e posibil să nu mai vedem sume de transfer exorbitante. Nu că nu ar fi capabile marile cluburi să le plătească, ci pentru că ar urma să fie impusă o limită.

Sume de genul celei record plătite pe Neymar ar urma să fie de domeniul trecutului. În vara anului 2017, PSG a achitat Barcelonei 222 de milioane de euro în schimbul starului brazilian.

Nici la capitolul salarii nu vom mai vedea sume de genul celui primit de Messi, de 40 de milioane de euro pe an, care este cel mai mare din lume.”

Rămâne însă de văzut în ce sens va exista o limitare a salariilor și a sumelor de transfer. Potrivit NBC Sports, aceste măsuri sunt bune pe termen scurt, însă ar putea să nu fie acceptate pe termen lung.

În plus, sursa citată dă exemplul primei ligi din Statele Unite ale Americii, acolo unde există un prag salarial și rezultatele se văd. În orice caz, nimeni nu poate spune cu exactitate pe ce perioadă a fost afectat fotbalul din cauza pandemiei. În cadrul UEFA funcționează deja de ceva timp „fair-play-ul financiar”, ceea ce împiedică cluburile să cheltuie peste puterea balanței lor financiare.

Se schimbă lumea? Vă punem această intrebare, că, doar doar, voi, cititorii vâlceni vă veși ridica capul din măruntele lupte pentru putere ale Râmnicului și veți vedea lumea.

Nu vă fie frică.

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

O floare și un zâmbet

Postat de - 9 martie, 2020 0
FacebookTwitterDe Ziua Internațională a Femeii, jandarmii vâlceni au dorit să-si exprime recunoștința și aprecierea față de toate doamnele și domnișoarele,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *