Luni, 7 august, începe etapa a doua a dezinsecției în municipiu

577 0

Primăria Râmnicu Vâlcea informează că în perioada 7 – 11 august se vor aplica tratamente la sol de dezinsecție pe spațiile verzi aparținând domeniului public al municipiului în cadrul etapei a doua a acestei proceduri; în cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile, perioada se poate decala sau prelungi. Produsul utilizat este CYMINA PLUS (substanță activă Cipermetrina), destinat combaterii insectelor de disconfort (țânțari, căpușe, muște), face parte din grupa Xn și Xi de toxicitate și este avizat de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății. Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului sunt rugați să ia toate măsurile de protecție necesare pentru familiile de albine și viermii de mătase în scopul evitării contactului cu substanțele insecticide utilizate. Tratamentele la sol pe cele 250 ha de spații verzi din domeniul public al municipiului (inclusiv în parcurile totalizând peste 330 mii m.p.) se vor efectua seara, începând cu orele 22.00. 

(foto atașată)

 

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *