DISPOZIŢIA NR. 6638 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară

571 0

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;

În temeiul prevederilor art.133, alin. (1) coroborate cu prevederile art.134, alin.(1), lit.a), alin. (3), lit.a) și ale art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea

D I S P O Z I Ţ I E :

Art.1. (1) Se convoacă în şedinţă ordinară, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 28.09.2023, ora 10.00, în sala de ședințe a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, strada General Praporgescu nr.14.

(2) Ședința se va desfășura prin participarea fizică a membrilor Consiliului Local.

(3) Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.

Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței ordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.

Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:

– Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;

– tuturor membrilor Consiliului Local.

 

                                                                       

           PRIMAR,                                     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

       Mircia GUTĂU                                                SECRETAR GENERAL,

                                                                         jurist Ion DIDOIU 

 

 

                                                                                            Râmnicu Vâlcea, 22.09.2023


 ANEXĂ LA DISPOZIȚIA PRIMARULUI 6638 DIN DATA DE 22.09.2023

 PROIECTUL ORDINII DE ZI A ȘEDINȚEI ORDINARE DIN DATA DE 28.09.2023:

 

  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local și a listelor de investiții pe anul 2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
  2. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Direcției Administrării Domeniului Public pentru anul 2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  4. Proiect de hotărâre referitor la aprobarea Actului Adițional nr.1 la Contractul de Asociere nr. 8670/21732/2023 privind susținerea sportului de performanță – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  5. Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Amenajare Parc Zona Nord, SMIS 128221 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.
  6. Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Lucrări de reabilitare, modernizare și dotare Școala Gimnazială nr.13”, cod SMIS 122651 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.
  7. Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare, modernizare și dotare Grădinița cu program prelungit Ostroveni 1”, SMIS 129643 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.
  8. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 47/28.02.2023 de aprobare a Calendarului Evenimentelor Cultural – Artistice pentru anul 2023 și a bugetului estimat organizării acestora – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  9. Proiect de hotărâre privind declararea unor imobile terenuri ca bunuri de interes public local, cu destinația de drum public – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.4.
  10. Proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Local nr.162/2023 și închirierea prin licitație publică a unor amplasamente situate în Colonia Nuci, str. Caporal Hanciu, zona blocurilor A, B, C – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
  11. Proiect de hotărâre privind declararea unor imobile terenuri ca bunuri de interes public local – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.4.

 

  1. Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a imobilului – construcție și teren aferent situat în strada Cartier Fețeni nr.34, în vederea înstrăinării acestuia – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
  2. Proiect de hotărâre privind prelungirea perioadei de concesionare a terenului situat în Râmnicu Vâlcea, Aleea Rândunelelor nr. 2, bloc 15, sc.C – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.
  3. Proiect de hotărâre privind prelungirea perioadei de valabilitate a documentației de urbanism P.U.Z. și R.L.U.– Reactualizare P.U.Z. Goranu 2, Municipiul Râmnicu Vâlcea”, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 342 din 30.10.2018, inițiator Municipiul Râmnicu Vâlcea – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism P.U.Z și R.L.U. – ”Lotizare teren în vederea construirii de locuințe individuale, amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Lespezi nr. 98 L”, inițiator Stoica Gheorghe Marian – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de Urbanism ”P.U.Z și R.L.U. – Zona servicii religioase și funcțiuni complementare, amplasament Mu. Rm. Vâlcea, Ion Creangă nr.33”, inițiator Arhiepiscopia Râmnicului – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.
  6. Proiect de hotărâre privind prelungirea duratei contractului de închiriere pentru locuința de serviciu situată în Municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Nicolae Titulescu nr. 11, bloc 85 bis, sc.B, ap.1 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5.
  7. Proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor de depozitare la Depozitul de Deșeuri Fețeni din cadrul Direcției Administrării Domeniului Public – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei solicitanților care au accces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, în ordinea de prioritate și lista solicitanților care nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor de acces prevăzute de lege – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
  9. Proiect de hotărâre privind propunerea de schimbare a destinației unor spații din incinta imobilului – construcție ”Școala cu cls. I – VIII nr.6 Copăcelu – clădire Școala Nouă” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5.
  10. Proiect de hotărâre privind stabilirea domeniilor de activitate pentru prestarea muncii în folosul comunității de către contravenienți – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
  11. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, începând cu 01.10.2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  12. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru anul școlar 2023 – 2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.

 

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  2. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanților acționarului unic – Municipiul Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor de la societatea Piețe Prest SA să hotărască cu privire la prelungirea liniei de credit în valoare de 1.000.000 lei – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  3. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA” să aprobe retragerea comunei Sutești din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”, modificarea Statutului Asociației, precum și împuternicirea Președintelui Asociației să semneze actul adițional, în numele și pe seama Municipiului Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
  4. Proiect de hotărâre privind suplimentarea numărului de locuri destinate încadrării de asistenți personali și acordării de indemnizații lunare persoanelor cu handicap grav din municipiul Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  5. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: octombrie, noiembrie și decembrie 2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.
  6. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității (CEAC) din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea constituirii Structurii de Guvernanță Municipiul Râmnicu Vâlcea și a părocedurii operaționale de selectare și prioritizare a proiectelor ce vor primi finanțare prin Programul Regional Sud – Vest 2021 – 2027 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei actelor administrative fiscale, a actelor de executare și a altor acte emise de organul fiscal local prin mijloace electronice de transmitere la distanță sau tipărite prin intermediul unui centru de imprimare masivă, valabile fără semnătura persoanelor împuterniocite și ștampila organului fiscal local – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.
  9. Prezentarea plângerii prealabile înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 36435 din 24.08.2023.
  10. Întrebări, interpelări și informări.

 

 

 

              PRIMAR,                                                                       SECRETAR GENERAL,                              

           Mircia GUTĂU                                                                         Ion DIDOIU   

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *