Lupul dacic l-a ajutat să devină campion mondial la kempo 

544 0

Marvin Belecciu are pe piept un tatuaj prin care își arată dragostea pentru România 

Multiplu campion mondial și european la kempo, Marvin Belecciu se află în plină pregătire pentru cucerirea a noi medalii de aur la cele mai importante competiții internaționale ale acestui sport. El are și un „ajutor” ascuns în luptele sale: lupul dacic.

În afara valorii sale deosebite de pe tatami, Marvin atrage privirile și prin tatuajul impunător pe care îl are pe piept. După cum recunoaște, și l-a făcut pentru a se simți mai aproape de țară.

„Este emblema României, este lupul dacic. Emblema strămoșilor noștri. Îl am de mai bine de doi ani. Era lupul dacic și am ales să pun și steagul României” – Marvin Belecciu, campion mondial kempo.

În afara lupului dacic, Marvin mai are un secret al victoriilor: autosugestia de dinaintea fiecărui meci.

„Mă încălzesc foarte bine și îmi creez o autosugestie ca și cum aș câștiga. Mă văd deja câștigător” – Marvin Belecciu, campion mondial kempo.

Avea idoli din lumea desenelor animate  

Ajuns la kempo după o întâmplare nefericită petrecută pe când avea 7 ani, el este unul dintre puținii luptători care nu au avut idoli din lumea filmului, ci a desenelor animate!

„La kempo am ajuns la 7 ani, după un incident cu niște băieți pe stradă, când mi-au luat niște CD-uri din mână. Tatăl meu, care a fost elevul antrenorului meu, Amatto Zaharia, m-a dus la kempo acum mai bine de 19 ani. Mi-a plăcut și am rămas. Mi-a plăcut din prima. A fost greu, primele competiții le-am pierdut, dar apoi am început să câștig și a devenit mai plăcut. Eu mă uitam la desene mai mult decât la filme” – Marvin Belecciu, campion mondial kempo.

Chiar dacă în kempo a câștigat tot ce se poate și deja are o carieră de kinetoterapeut, Marvin spune că sportul i-a intrat în sânge și că nu poate renunța la antrenamente.

„Acela e job-ul meu principal. Kinetoterapia și masajul și pregătirea fizică cu copilași. Dar sportul a devenit un stil de viață, făcând asta de mai bine de 19 ani a devenit ca o rutină. E ca și cum n-ai mâncat micul dejun. E același lucru” – Marvin Belecciu, campion mondial kempo.

Aflat în plină pregătire pentru Campionatul European, luptătorul recunoaște că cea mai dificilă parte a acestei perioade nu e reprezentată de antrenamente, ci de intrarea în categorie.

„Uneori trebuie să slăbești și 10 kg, și acum trebuie să slăbesc. E grea slăbirea. Categoria o faci, dar e grea slăbirea” – Marvin Belecciu, campion mondial kempo.

În viitor, pe lângă o carieră în kinetoterapie, Marvin vrea să devină și antrenor. Deja lucrează cu o grupă de copii și spune că principala provocare este aceea de a se adapta fiecărui elev în parte.

„Nu e nici greu, nici ușor să lucrez cu cei mici. Depinde de copilași. Uneori e foarte dificil, alteori vine de la sine” – Marvin Belecciu, campion mondial kempo. 

De asemenea, un alt obiectiv al luptătorului român este acela de a învăța japoneza. Acum știe doar să numere.

„Până acum am învățat câteva cuvinte. Numărătoarea, pentru că trebuie să știm să numărăm și loviturile specifice, pentru că la examenul de grad trebuie să le știm” – Marvin Belecciu, campion mondial kempo.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *