Fiu al unui fost fotbalist, antrenorul Gloriei Buzău vrea să o învingă joi pe Farul lui Gică Hagi în Cupa României
După două înfrângeri consecutive în campionat, pentru Gloria Buzău și antrenorul ei, Andrei Prepeliță, a venit momentul reabilitării. Și ce ocazie mai bună poate fi decât o confruntare cu campioana, Farul Constanța, în Cupa României? Partida va avea loc joi, de la ora 17.30, pe stadionul din Crâng.
Antrenorul formației, fostul internațional Andrei Prepeliță, spune că e obișnuit cu presiunea încă de când era la FC Argeș, în liga întâi.
„Presiune e tot timpul. Presiunea practic eu mi-o pun. Și la Liga 1 mi-am dorit și am reușit să ajung cu echipa pe locul 4 la finalul campionatului, deși multă lume nu se gândea la lucrul ăsta la fel, îmi impun obiective mari” – Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău.
Ajuns la 37 de ani, tehnicianul are în tatăl său, fostul jucător cu sute de meciuri în prima divizie, Constantin Prepeliță, cel mai bun sfătuitor, dar și cel mai mare critic.
„Mi-a dat sfaturi până aseară și o face și în continuare. Nu există zi să nu vorbesc cu tatăl meu, să mă întrebe cum a mers treaba, cum a mers programul, deci vorbim chiar dacă nu suntem împreună, ținem legătura permanent. Așa, ca o paranteză, m-a certat tot timpul, chiar dacă jucam bine, chiar dacă dădeam gol, tot găsea ceva să nu fie pe placul lui” – Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău.
Fiind fiu de fotbalist, actualul antrenor al celor de la Gloria Buzău poate spune că primii pași i-a făcut la propriu pe gazonul de fotbal. Iar atunci când era mic era în cantonamente alături de nume mari ale fotbalului românesc, precum Bumbescu sau Pițurcă.
„Eu m-am născut pe stadion. De micuț eram în premergător și mergeam la antrenamente cu tatăl meu când juca la Scornicești, la Slatina, acolo m-am născut, apoi am continuat de micuț să merg în cantonamente cu ei. Sunt mulți fotbaliști cu care a jucat, inclusiv câțiva care au câștigat Liga Campionilor, Bumbescu sau Pițurcă. După aceea Șoarece, au fost mulți jucători care au trecut pe la Scornicești, pentru că era o echipă la care toată lumea voia să joace” – Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău
„E mult mai greu să fii antrenor decât jucător”
Fost jucător în echipa națională a României, Andrei Prepeliță spune că pe atunci nici nu-și imagina cât de relaxantă este viața de jucător față de cea de antrenor. Chiar și vacanțele sunt diferite, după cum recunoaște.
„Ca jucător da, te eliberezi de presiunea asta în vacanță, ca antrenor, în vacanță ești practic tot la muncă, urmărești jucători, faci programul și așa mai departe, îți pregătești perioadele de pregătire. Ca antrenor e mult mai greu. Abia acum îmi dau seama cât de bine era când eram jucător. Practic și-n timpul programului răspundeam doar de mine, după la fel, dar îmi place ceea ce fac și e o meserie care-mi place, pentru că are legătură cu fotbalul” – Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău.
Dar, oricât de complicată ar fi viața lui acum îi place foarte mult, pentru că e convins că acesta a fost destinul lui: să lucreze în fotbal.
„Nu m-am gândit niciodată că nu aș lucra în fotbal, știam de mic că discuțiile astea erau, că voi ajunge fotbalist, așa că nu am avut decât să-mi urmez drumul” – Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău.