Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că autorizarea la plată a fermierilor se face în continuare în ritm susținut

459 0

COMUNICAT DE PRESĂ

Suma totală autorizată la plată în perioada 16 octombrie 2023 – 11 ianuarie 2024 este de 1,66 miliarde euro, din care 1,50 miliarde euro reprezintă sume autorizate din fonduri europene și naționale pentru un număr de 714.041 de fermieri care au depus cerere de plată în Campania 2023.

Defalcate, pe fonduri, sumele sunt următoarele:

  • 1,16 miliarde euro din FEGA;
  • 254,52 milioane de euro FEADR și cofinanțare națională;
  • 86,20 milioane de euro din EURI.

Totodată, 156,80 milioane de euro au fost autorizate pentru intervențiile aferente măsurilor de piață, comerţ exterior, promovarea produselor agricole din FEGA şi ajutoare de stat din bugetul național.

Precizăm că în conformitate cu normele legale în vigoare, plățile se realizează numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale obligatorii de verificare și control administrativ, control pe teren, clasic și prin monitorizare.

Transmitem fermierilor români să aibă încredere în APIA, mulțumindu-le totodată că sunt permanent alături de noi, într-o etapă care a venit cu provocările aduse de schimbările din PNS 2023-2027.

Îi asigurăm pe fermieri că vom depune toate eforturile pentru realizarea integrală a plăților până la 30 iunie 2024, conform prevederilor comunitare în vigoare.

Echipa APIA a demonstrat că performanța constă în multe ore de muncă, în perseverență și în spiritul bunei colaborări cu toate instituțiile implicate.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *