Bani pentru renunțarea la mașina veche, fără obligația de a cumpăra una nouă

868 0

Peste 250.000 de maşini mai vechi de 15 ani ar putea fi casate în următoarea perioadă, în cadrul programului Rabla 2022.

Astfel, un proiect al Ministerului Mediului prevede ca proprietarii care renunță la mașinile vechi să primească pentru ele aproximativ 3.000 de lei, fără să fie obligați să cumpere un autoturism nou. Banii vor fi asiguraţi de Agenţia Fondului de Mediu și de autoritățile locale, care vor colabora astfel încât banii să ajungă la proprietari.

“Programul de casare a autovehiculelor uzate” – Rabla 2022 prevede deocamdată că 1.500 de lei vor fi asiguraţi din start de AFM, în timp ce primăriile vor da restul sumei, care poate fi diferită, în funcţie de oraş.

Lorant Fulop, președintele Administrației Fondului pentru Mediu: “Persoana fizică merge, casează maşina, merge la primărie şi primeşte banii. O primărie o să spună ”2.500 dăm pe o maşină”, poate alta spune ”4.000 dăm”. S-ar putea ca o primărie să spună că ”eu dau vouchere pentru biciclete electrice” şi AFM-ul ajută aceste UAT-uri să plătească rablele respective.”

Autoritățile speră să implementeze programul până la jumătatea acestui an. Ministerul Mediului va anunţa şi condiţiile programelor Rabla Clasic 2022 și Rabla Plus 2022, care vor începe pe 4 februarie.

Anul trecut, prin programul Rabla Clasic, cei care au casat o maşină veche au primit o reducere de 7.500 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou, dar şi alte bonusuri, cuprinse între o mie şi trei mii de lei.

Cei care au optat pentru o maşină electrică sau hybrid cu tehnologia Plug-in au primit, pe lângă prima de casare, un bonus de 45.000 de lei, respectiv 20.000 de lei. În cadrul acestui program, oamenii au putut cumpăra maşini electrice, chiar dacă nu au dat la schimb o maşină veche.

 

C.R.

 

Articole asemănătoare

Echinocțiul de toamnă

Postat de - 22 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterMarți, 22 septembrie, are loc echinocțiul de toamnă 2020, debutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic. Este momentul din…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *