Telefonul Vârstnicului: 48% dintre vârstnici nu au acces la informații esențiale vieții de zi cu zi, iar 53% trăiesc singuri 

516 0

Topul nevoilor seniorilor care au apelat linia telefonică dedicată vârstnicilor din România în 2023

 

  • Aproape 12.000 de convorbiri telefonice înregistrate la Telefonul Vârstnicului în 2023
  • 200 de apelanți unici la Telefonul Vârstnicului pentru îndrumare și consiliere
  • 46% sunt din mediul rural sau orașe mici, iar 32% au între 70 și 80 de ani
  • Accesul la informații și sprijinul practic rămân în topul nevoilor exprimate

 

 

15 ianuarie 2024     În 2023, serviciul social licențiat Telefonul Vârstnicului, singura linie telefonică națională gratuită dedicată seniorilor, operată de Fundația Regală Margareta a României, a înregistrat 11.991 de convorbiri telefonice cu vârstnici și aparținători din toată țara, care au beneficiat de informare, consiliere socială, îndrumare, sprijin material sau emoțional. 2.228 dintre apelanții seniori au sunat pentru prima dată, 46% dintre ei provin din mediul rural și din orașe mici, 48% solicită informații utile traiului de zi cu zi, 32% au între 70 și 80 de ani, iar 53% locuiesc singuri.

 

Populația României continuă să îmbătrânească

În 2023, datele statistice oferite de Institutul Național de Statistică referitoare la seniorii din România sunt, în continuare, îngrijorătoare: populația rezidentă de vârstnici peste 65 de ani depășește 3,7 milioane de persoane, iar aproape 1,9 milioane dintre ei au rămas singuri – luând în calcul seniorii care și-au pierdut partenerii și pe cei necăsătoriți sau divorțați. Conform indicatorilor statistici ai Casei Naționale de Pensii Publice privind pilonul I, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost în 2023 de 2.006 lei, evidențiind dificultățile financiare cu care mulți vârstnici se luptă zilnic.

Telefonul Vârstnicului, o hartă a serviciilor sociale și un centru de consiliere socială pentru seniorii țării

Înființat în urmă cu 8 ani, ca răspuns la problema îmbătrânirii populației, serviciul social licențiat Telefonul Vârstnicului cartografiază nevoile cu care se confruntă seniorii României pe baza solicitărilor exprimate de cei peste 17.500 de apelanți unici, beneficiari ai programului, proveniți din toate colțurile țării. La numărul gratuit 0800 460 001, seniorii – apăsați de griji, lipsuri materiale, sănătate precară, singurătate – au găsit ascultare, consolare, îndrumare, consiliere socială și psihologică, dar și ajutor practic și material.

În 2023, echipa dedicată, formată din 4 asistenți sociali full-time, 15 voluntari pentru reapelare săptămânală și 5 psihologi voluntari, a oferit soluții practice și sprijin emoțional pentru provocările vieții de zi cu zi ale seniorilor.

Nevoi reale, răspunsuri specializate și informații actualizate la Telefonul Vârstnicului

Pe primul loc în topul motivelor de apelare a liniei telefonice a rămas și în 2023 obținerea de informații practice, utile și de încredere, care nu sunt accesibile tuturor seniorilor. Mijloacele moderne de informare, comunicarea digitală, societatea tot mai avansată din punct de vedere tehnologic, migrația familiilor tinere din ultimii ani, dar și fenomenele de marginalizare sau discriminare a vârstnicilor, îi plasează pe mulți într-o situație de izolare socială. 1.059 de seniori au obținut facil și gratuit contacte relevante și informații actualizate pentru situații particulare din partea echipei specializate de asistenți sociali ai liniei telefonice, care operează cu o bază de date ce conține peste 450 de instituții de stat, servicii sociale sau private cu servicii specifice pentru seniori.

În 2023, nevoia de îngrijire și sprijin practic la domiciliu a fost pe locul 2 în topul apelurilor. Pentru 869 dintre apelanți, Telefonul Vârstnicului a furnizat informații despre serviciile specializate disponibile, referințe despre cămine pentru vârstnici și proceduri de instituționalizare și resursele disponibile în comunitate, precum și recomandări privind instituții care oferă îngrijiri medicale la domiciliu.

Pe locul trei în topul apelurilor vârstnicilor au fost solicitările de sprijin financiar și material, din partea a 327 de seniori. Echipa Telefonului Vârstnicului a ghidat acești vârstnici către resursele comunitare adecvate, operate de DGAS-uri sau ONG-uri. Totodată, Fundația Regală  a oferit, în unele cazuri, și sprijin direct seniorilor care se confruntă cu condiții precare de viață prin tichete sociale, materiale igienico-sanitare și bunuri de necesitate, prin Fondul pentru Vârstnici.

În căutarea unui sprijin emoțional, 142 dintre seniorii au sunat pentru prima dată la Telefonul Vârstnicului în 2023, confruntându-se cu singurătatea, provocări sociale actuale sau personale. Apelanții au fost îndrumați către ONG-uri cu servicii specializate din comunitatea lor. Pe parcursul anului trecut, 275 de seniori au beneficiat de sprijin emoțional prin apelare săptămânală, din partea asistenților sociali și a voluntarilor special pregătiți din echipa Fundației. De consiliere psihologică oferită gratuit de psihologii voluntari, au beneficiat vârstnicii care au avut nevoie urgentă în acest sens.

Oportunitățile reduse de participare la viața socială sau de a avea un rol după pensionare aduce sentimentul de inutilitate, care îi copleșește pe mulți dintre vârstnici. Celor 105 seniori care au exprimat nevoia de a fi activi, li s-au oferit informații despre oportunitățile de voluntariat în comunitate, precum Centrele Generații, despre posibilitățile de participare la activitățile organizate în cluburile pentru seniori din comunitate sau la TeleClubul Seniorilor, un spațiu de întâlnire virtuală care permite seniorilor să se conecteze, să socializeze și să împărtășească experiențe comune, moderată de profesioniști dedicați ai Telefonul Vârstnicului.

La Telefonul Vârstnicului seniorii primesc informații punctuale, practice și actualizate și găsesc soluții la problemele diverse cu care se confruntă. Apelurile se pot face la 0800 460 001, de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00.

Telefonul Vârstnicului este un proiect social susținut în 2023 de Fundația Vodafone România, Compania Națională Loteria Română, Alliance Healthcare, Johnson Wax.

Despre Fundația Regală Margareta a României

Înființată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Regală Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul celor peste 33 de ani de activitate, Fundația a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României. Fundația Regală Margareta a României vine în sprijinul persoanelor vârstnice prin programe menite să crească calitatea vieții acestora, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunități, cele mai recente fiind Fondul pentru Vârstnici, Telefonul Vârstnicului și Centrele Comunitare Generații. Mai multe detalii pe www.frmr.ro.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *