Iată care sunt evenimentele din lumea artelor vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România pentru săptămâna 4 – 10 martie 2024

592 0

Comunicat de Presă

Luni, 4 martie vor avea loc două manifestări:

La ora 17, va fi vernisată la Curtea Space Gallery (Intrarea Iulia Hașdeu nr. 3), Expoziția RooT. Vor putea fi admirate lucrările artiștilor: Ilie Boca, Mihai Chiuaru, Dionis Pușcuță, Diana Brăescu, Elena Lupașcu, Luminita Radu, Carmen Poenaru, Bianca Rotaru, Teodora Alexandrescu, Dumitru Macovei, Geanina Ivu-Vlad, Marius Crăiță Mândră, Dragoș Burlacu, Ovidiu Ungureanu,Victor Eugen Mihai Vem, Carmen Chițan, Gheorghe Zărnescu. Curatori: Diana Brăescu și Elena Lupașcu. Prezintă: Dalina Bădescu, critic și istoric de artă. RooT pune în vedere dorința de a-i cunoaște îndeaproape pe cei de lângă noi și a prețui trecutul din care ne tragem și care stă la însăși baza a cine suntem, este povestea pe care o spunem despre noi și pe care o spunem lumii întregi.

De la ora 16, spațiul expozițional al Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava (Strada Dragoș Vodă 1), găzduiește expoziția de grafică și pictură, ”MISTER – FRUMUSEȚE” a artistului plastic Niculai Moroșan. Pe simeze vom regăsi compozitii imaginative, inspirate de misterul corpului uman feminin și de tot ce este frumos, ce ne încântă și ne inspira. Prezintă istoricul și criticul de artă Iulian Bucur.

Marți, 5 martie vor fi propuse alte două evenimente:

La ora 15, Sala Constantin Brâncuși din cadrul Palatului Parlamentului (str. Izvor 2-4), va găzdui vernisajul expoziției “Paradisul regăsit” a artistului fotograf Ádám Gyula. Acesta este autorul unor lucrări fotografice cu caracter etnografic, cu precădere din Secuime și zona Ceangăilor din Moldova. ”Paradisul regăsit” constituie cea mai reprezentativă și valoroasă selecție de până acum a prestigioasei opere al artistului fotograf din Miercurea Ciuc, care aduce pe simeza 60 de fotografii. Expoziția cuprinde în principal compoziții, portretele unei lumi sincere și autentice în care autorul fotograf pătrunde pentru a-i surprinde complexitatea și totodată limpezimea cu infinită grijă, înțelegere, căldură și umor. Expoziția se poate vizita până pe 27 martie 2024. 

La ora 19 se deschide “Gratias tibi omnes per hos decem annos” – expoziție aniversară prilejuită de împlinirea a zece ani de existență ai Galeriei Romană (Bd. Lascar Catargiu nr. 1), manifestare care va fi deschisă publicului până pe 30 martie 2024.

Miercuri, 6 martie vor fi ianugurate patru expoziții:

Galeria 15 Design Hanul cu Tei din București (str.Lipscani, nr.63) găzduiește la ora 18, vernisajul expoziției „Umbrele din grădina interioară / The Shadows from the Inner Garden” a artistului Florin Zhu. Gazda expoziţiei – Sergiu Chihaia. Curator: Mónika Pădureţ. Graphic design: Gabriela Comoli.

Galeria Galateea Contemporary Art (Calea Victoriei, nr.132) vă invită la expoziţia de sculptură în terracotta ”Scene din viața unei femei”, a artistei Elena Lot Vlad (1956-2021). Într-o serie de lucrări cu substanță, coerente, viguroase și pline de tensiune, Elena Lot Vlad face ca pământul să foșnească de viață. Vedem aici într-o pădure de sculpturi, într-o insulă de ceva diferit, ceva ce atinge atât latura picturală (cu degetul înmuiat în humă), cât și pe cea scupturală. Sculptură, culoare și corp uman pe capiteluri corintice. Cu inima frântă, Aurel Vlad – iată- ne aduce în fața ochilor, precum un val uriaș, lucrările regretatei sale soții – Elenei Lot Vlad.

La ora 17, Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva (Bd. Decebal, nr.8) va găzdui vernisajul Expoziției de tapiserie „FIREforme – culoare, rigoare”. Expun: Marijana BIȚULESCU, Geta MOCANU și Ana-Maria RUGESCU. Cele trei artiste textiliste fac parte din generația 1979, Institutul de Arte Decorative “Nicolae Grigorescu” București și Institutul de Arte Decorative “Ion Andreescu” Cluj-Napoca, și sunt membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România. Pornind de la natură, cu puterea de fascinație a realului, cunoscut prin simțuri, arta lor este echilibrată la nivelul expresiei de dialog cromatic, stricteții compoziției și menține ordinea semnelor decorative. 

La ora 14, va avea loc la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău (Bd.Nicolae Bălcescu), vernisajul expoziției „Dialog între generații”. Conceptul este legat de împlinirea a 40 de ani de la terminarea cursurilor Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București, secția artă monumentală-restaurare, a unei valoroase generații de artiști. 40 de ani de lucru la „fabrica de frumos“ a Buzăului. Pe simeze se vor reuni o parte a generației 1984, dar și mentorii acesteia: Vasile Celmare, Petre Achițenie, Ion Stendl, Ion Grigore – artiști, dascăli și caractere de excepție. În cadrul proiectului inițiat și curatoriat de Vasile Șușnea, vor putea fi admirate creațiile a 16 artiști importanți: Ion și Petre Achițenie, Silvia Barbescu, Adriana Blendea, Diana Brăescu, Daniela Frumușeanu, Mihai Moldovan, Adriana și Bogdan Molea, Cornelia și Dinu Săvescu, Valeriu Șușnea, Aurel Vlad, Vasile Celmare, Ion Grigore și Ion Stendl. 

 

Alte trei manifestări vor debuta joi, 7 martie

Începând cu ora 17, la sediul Muzeului Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” (Strada 1 Mai, nr. 8) va fi vernisată Expoziția „Introspectiv”, cu lucrări semnate de Rodica Tărțan, un prilej deosebit pentru publicul larg de a descoperi și aprecia evoluția și contribuția remarcabilă a creatoarei la peisajul artistic băimărean, național și internațional. Evenmentul, care va deschis publicului până pe 31 martie, este curatoriat de Robert Strebeli și îl are ca invitat pe istoricul de artă Vasile Duda.

Tot la ora 17, dar la Galeria de Artă Ploiești (Piața Victoriei, nr.4) se va deschide expoziția de acuarelă „Primăvara în culori” a artistului Eugen Măcinic, despre care criticul de artă Luiza Barcan scria: „Eugen Măcinic se înscrie într-o lungă pleiadă de artişti plein air-işti de aici şi de pretutindeni, în ciuda trend-ului actual din pictura românească. De altfel, prea puţin pare să se lase acest artist sedus de cântecul înşelător al experimentelor fără conţinut. El rămâne onest cu sine și față de căutările sale, atras doar de miracolul ce se reia zilnic sub ochii celui dispus să-l vadă, al unei naturi în perpetuă mișcare.”

La ora 18, Elite Art Gallery din București (Piața Națiunile Unite, nr. 3-5) vă invită la vernisarea expoziției artiștilor Valeriu Paladi și Rinaldo Novali, intitulată „Spectre de sinestezie”, și curatoriată de Ioana Mirică și Roxana Diochețanu. Într-o realitate acaparată de zgomot, esențializarea limbajului, de orice fel, oferă un răgaz al sinelui în raport cu lumea care îl înconjoară. De la cadre unghiulare, la compoziții abstracte, expoziția „Spectre de sinestezie” comunică drept repere de înțelegere ordinea și armonia, elemente care sunt plasate paradoxal în multitudinea de senzații generate afectiv. Supuse unui limbaj sinestezic, impulsurile artistice sunt prezente în tărâmul minimalismului și al abstracției geometrice. 

Vineri, 8 martie se deschid alte două expoziții la Bacău:

La ora 16, va avea loc vernisajul expoziției “EDEN” a pictoriței Daniela Grapă, membră UAPR Filiala Iași. Evenimentul va fi găzduit de Galeria Nouă, parter, din cadrul Galeriilor Frunzetti (str. Nicolae Bălcescu, nr.12). Prezintă criticul de artă Iulian Bucur.

La ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției artistei Tamara Antal, intitulată “8 Martie cu prietenii”. Manifestarea va fi găzduită de Galeria Frunzetti, etaj, din cadrul Galeriilor Frunzetti (str. Nicolae Bălcescu, nr.12).

Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Agerpres, Amos News, CooltNeamț, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro, Top Business, Piața de Artă. 

Articole asemănătoare

Eternul Eminescu

Postat de - 14 ianuarie, 2022 0
FacebookTwitterEdiția a IX a   Consiliul Județean Vâlcea – Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea în parteneriat cu Muzeul…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *