Marius Moga a inaugurat Școala Gimnazială din satul Câlnic, renovată de Asociația BookLand

387 0

Evenimentul de inaugurare a Școlii Gimnaziale din satul Câlnic, comuna Câlnic, județul Alba, a avut loc în prezența artistului Marius Moga, cântăreț, compozitor și producător muzical, care a acceptat invitația de a deveni Ambasador BookLand și de a vizita școala, petrecând câteva ore alături de profesori, elevi și părinți din comunitatea locală.

Lucrările de renovare au avut loc în intervalul martie 2023 – ianuarie 2024, iar valoarea totală a investiției a fost de 200.000 EURO, sponsorizările atrase de Asociația BookLand însumând 145.000 EURO, iar contribuția Primăriei Câlnic fiind de 55.000 EURO, reprezentând 27% din costul întregii renovări. Membrii comunității locale s-au implicat la rândul lor, susținând zilnic cu o masă caldă echipa de muncitori.

Niciun colț din școală nu a rămas neatins, pentru că această clădire veche (1927) se afla într-o stare avansată de degradare și avea nevoie urgentă de renovare. Apa se infiltra prin acoperiș la fiecare ploaie, podelele scârțâiau și erau mâncate de carii, pereții erau crăpați, vântul șuiera prin ușile vechi, centrala pe lemne nu mai făcea față pentru a încălzi sălile de clasă, iar grupurile sanitare erau în exteriorul clădirii – și acestea într-o stare jalnică. După renovare, totul este nou și modern în școală, iar copiii au parte de toate condițiile necesare pentru a merge cu drag să învețe.

Muzica e pasiunea mea în viață. Am descoperit-o în copilărie și nu i-am mai dat drumul de-atunci. Talentul nu e totul, e nevoie și de multă muncă. Iar norocul? Norocul ți-l faci singur, dar nu fară ajutorul celor din jur. Tata mi-a luat un pian de jucărie de la care a plecat fascinația pentru note, apoi profesorul meu de pian m-a ghidat în a descoperi armoniile și structura muzicală, prietenii apropiați mi-au dat feedback atunci când piesele mele nu se puteau numi piese. 1.000 de cântece mai târziu și peste 100 de artiști cu care am lucrat m-au ajutat să-mi creez un nume în lume și să-mi cresc încrederea în mine, astfel încât, într-o zi, să pot să dau și eu mai departe. Mi-aș dori ca fiecare copil să aibă șansa de a-și găsi drumul în viață. Să aibă un loc unde să învețe nu doar cunoștințe generale, dar și abilități noi și puterea de a crede în destinul lui. Cu puțin curaj și îndrumare din partea părinților-profesorilor, copiii pot schimba lumea! Mă bucur că am avut onoarea să ajut la strângerea fondurilor pentru renovarea școlii din Câlnic, județul Alba, și că, acum, tinerii de acolo au un spațiu unde să-și dezvolte aspirațiile și visurile în viitoare cariere de succes. Începând din copilărie, unde începe totul! Marius Moga, Cântăreț, compozitor, producător muzical & Ambasador BookLand

„E tare greu să descriu în doar câteva cuvinte ce simt. Sunt multe cuvinte de mulțumire, acoperite de curaj, speranță, încredere, implicare, cooperare, colaborare, vise, vreme rea, puse cap la cap pentru această școală. Nu, nu a fost greu și nici complicat, pentru că ne-am dorit. Am dorit o școală la fel ca cele din oraș, curată, frumoasă, cu băi interioare, flori, spațiu de joacă pentru copiii satului. Ne-am implicat toți, cu mic, cu mare, cum a putut fiecare la momentul potrivit. Nicio clipă nu am simțit greutăți. Probabil greutatea am fost eu pentru alții, am prea insistat, am cerut, am tot sunat fără să mă uit la ceas, nu știu. Cert este că am găsit sprijin mereu și de fiecare dată. Recunoștință, dăruire, implicare, colaborare, prietenie, sprijin. Asta a însemnat acest proiect. O colaborare extraordinară a Asociației BookLand, a mea, a oamenilor din școală, a colegilor mei, a primarului, a viceprimarului, a oamenilor din sat, a copiilor care strigau ‘Viu și io, doamna?’ și cărora le spuneam ‘Da, hai!’. Toată lumea din jurul nostru a înțeles nevoia de a ne ajuta. Devotamentul să construim pentru noi a dat roade.” – Ana Matiș, Director Școala Gimnazială Câlnic

„Nici măcar un centimetru nu a rămas neatins când ne-am apucat de renovarea Școlii Gimnaziale din satul Câlnic (jud. Alba). Totul a trebuit refăcut în această clădire centenară. Am turnat șape noi, am reparat pereții și am montat tavane false, am construit două toalete în interior, am reparat și extins instalația electrică, am reconstruit instalația termică odată cu înlocuirea vechiului cazan de lemne și am conectat instalația sanitară la fosa existentă. Uși noi (cele speciale de acces în școală au fost făcute cu dedicație), calorifere noi, corpuri de iluminat noi, jaluzele noi, gresie-faianță modernă, mobilier nou. Iar la exterior, după ce am înlăturat țigla veche am adus o alta, din beton, care va dăinui cel puțin 100 de ani. Bineînțeles că am termoizolat energetic școala cu polistiren, am aplicat și tencuială decorativă și am montat pavele și borduri în curtea școlii, unde copiii harnici au ajutat la sădirea brăduților. Punctul lor de întălnire de acum încolo îl știm: sculptura amplasată în curte, un loc de poveste și la propriu, și la figurat. Ah, și am înlocuit și poarta veche cu una din fier forjat, construind și 2 marchize deasupra intrărilor.” – Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand

Transformarea a fost susținută de Primăria Comunei Câlnic, care a acoperit 27% din costul întregii renovări, pentru ca elevii să aibă parte de condiții excelente de învățătură. Demersul a fost susținut de 51 de companii private și asociații care susțin misiunea educațională BookLand în mediul rural: Leroy Merlin, BMI Bramac, SAP, Vopseaua Oskar, Novomatic, Somaco Grup Prefabricate, Sipex, Serv Class, Siniat, UniCredit Consumer Financing, Coca Cola, Zentiva, Turbomecanica, Stift Lux Design, Porta Doors, Echipa de Tâmplărie, Benati, Zahăr Mărgăritar, Raveli, Asociația Bine Pentru Oameni, Titan Machinery România, Elis Pavaje, Ravago ROM, Kronospan, Caparol, Hirsch Porozell, Radox, Romstal, Mobila Dalin, Madrugada, Menatwork, KSC Transport, Hasit, Masterplast, Bravo Group, Dupex, Instal Impex, Kovostroj, Policolor, Foundever, Isomat, Temad, Almalux, Luxten, Savelectro, Carboplak, Total NSA, Comunitatea Competenți, Corecți și Utili (CCU), Pepiniera „Grădina Verde”, Atip Design, Promis Advertising.

Prin programul „Renovare școli în mediul rural” demarat de Asociația BookLand, 80 de școli și grădinițe din satele României au fost reabilitate în perioada 2020 – 2024, în beneficiul a peste 15.000 de elevi anual. Asociația a reușit această performanță motivând autoritățile și comunitățile locale să se implice, dar și mobilizând sute de companii private să contribuie cu bani, servicii sau materiale prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit/venit, conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994 sau Ordinului 1679/2022 prin formularul 177. Un exemplu de parteneriat public-privat care creează un viitor mai bun și sustenabil pentru copiii din satele și comunele României, contribuind la schimbarea mentalităților și atitudinii privind importanța educației în comunitățile rurale!

În 2024, BookLand face pasul următor, pentru a se ocupa nu doar de clădirile în care învață copiii din mediul rural, ci și de educația lor propriu-zisă. Vara aceasta asociația va începe să construiască primul său Campus Preuniversitar Profesional in sistem Dual din mediul rural în comuna Vulturești din județul Argeș (cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal) cu scopul de a forma, începând din 2025, muncitorii calificați de care România are atâta nevoie. Dascăli motivați vor preda după o curriculă comparabilă cu cea occidentală în acest centru educațional 100% modern, pus GRATUIT la dispoziția elevilor și dotat cu toate facilitățile necesare pentru a susține performanța educațională & profesională (cu săli de clasă ‘scoase’ în natură, ateliere de lucru, laboratoare, bibliotecă, sală de spectacole, facilități sportive, amfiteatru în aer liber, spații de relaxare, mini-fermă de animale, cantină, brutărie, spălătorie, livadă, grădină de legume și solar). Asociația și-a propus astfel să revoluționeze învățământul profesional, implementându-l acolo unde-i șade mai bine – la sat -, derulând programe în sistem dual alături de agenții economici cărora le va pregăti teoretic și practic viitorii angajați, expunându-i pe copiii din mediul rural încă din clasa 0 la cele mai solicitate meserii din județul lor, îndrumându-i să-și descopere vocația și cultivându-le tăria de caracter prin respectul față de muncă. Investiția este estimată la peste 5 milioane EURO, iar experiența dobândită în acest proiect va sta la baza unei rețele naționale de centre educaționale profesionale în sistem dual, în mediul rural, pentru a încuraja stabilitatea, sustenabilitatea și prosperitatea.

Toți cei care împărtășesc viziunea BookLand pentru șanse egale la o educație de calitate pentru elevii din mediul rural se pot alătura demersului donând 2 euro lunar printr-un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845, achiziționând Șoricelul BookLand sau completând Formularul 230 și redirecționând 3.5% din impozitul pe venit către Asociația BookLand.

De 13 ani BookLand contribuie la sublinierea importanței educației & dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution, care facilitează liceenilor cu rezultate excelente la învățătură dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand, care le oferă copiilor un mix de activități educaționale & distractive în mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor. „Împreună CONSTRUIM oameni” înseamnă azi sute de companii din mediul privat, autorități locale, profesori-părinți-elevi care, la îndemnul Asociației BookLand, și-au dat mâna pentru a contribui la renovarea și dotarea școlilor de la sat. Reprezentativ pentru România, acest parteneriat public-privat a fost posibil datorită obiectivului comun de a reduce abandonul școlar din mediul rural oferindu-le elevilor șansa la o educație de calitate în clădiri sigure, moderne și prietenoase care oferă o perspectivă pentru o comunitate durabilă. Rezultatul în ultimii 4 ani? 80 de școli rurale renovate & echipate, 15.000 de copii anual care vin cu drag la școală, rezultate mai bune la învățătură și premisele unei vieți împlinite. În 2025 BookLand va inaugura primul Campus Privat Preuniversitar Profesional în sistem Dual din mediul rural, locul în care educația se întâlnește cu dezvoltarea economică sustenabilă, asigurându-le tinerilor locuri de muncă, stabilitate și un nivel de trai mai bun.

Mobilizarea exemplară reușită de Asociația BookLand a fost recunoscută printre bunele practici încurajate de Guvernul României în Raportul Național Voluntar al României, prezentat la Forumul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (New York, 2023). 

Articole asemănătoare

Avansări în grad

Postat de - 3 august, 2020 0
FacebookTwitterAVANSĂRI ÎN GRAD Astăzi, 03.08.2020, începând cu ora 10.00, pe platoul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *