Succesul unei foarte bune colaborări.

346 0
Marți, 23 ianuarie 2024, am participat la inaugurarea uneia dintre cele mai importante investiții pe care Consiliul județean a realizat-o pentru vâlceni. Este vorba despre proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea”, derulat sub ochii noștri, în etapa sa finală, cea care a presupus reabilitarea a 3,25 km de rețea primară și a 10,033 km de rețea secundară.
A fost o lucrare amplă, desfășurată în mai multe dintre cartierele municipiului: Nord, Ostroveni, Sud, Traian și Zăvoi.
Colaborarea dintre Consiliul județean și Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, pe parcursul derulării proiectului, a fost una cu multe beneficii pentru locuitorii interesați de păstrarea unei bune mobilități pe arterele de circulație afectate de lucrări. Președintele Consiliului județean, Constantin Rădulescu, a transmis mulțumiri pentru această bună colaborare primarului Mircia Gutău, prezent la festivitate. Valoarea proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea” a fost de aproape 20 de milioane de euro și a avut ca obiectiv principal conformarea la legislația de mediu și creșterea eficienței energetice. „Au fost realizate investiții pentru reducerea emisiilor de poluanți în atmosferă, creșterea eficienței energetice a sistemului și pentru reabilitarea rețelelor de transport și distribuție a energiei termice, în scopul reducerii pierderilor din rețea”, a declarat Constantin Rădulescu.
„Nu ne vom opri aici cu investițiile în domeniu. Cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Consiliul județean construiește la CET Govora o centrală în cogenerare, investiție pentru care am semnat anul trecut un contract de finanțare în valoare de 140 de milioane euro”.
Calitatea vieții locuitorilor municipiului Râmnicu Vâlcea crește cu fiecare investiție pe care cele două autorități, locală și județeană, le face în această direcție și ca urmare a bunei comunicări și a bunei colaborări dintre Consiliul județean Vâlcea și Primăria Râmnicu Vâlcea, între președintele județean Constantin Rădulescu și primarul Mircia Gutău.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *