Cea mai bună floretistă a României, Mălina Călugăreanu vrea să bifeze a doua prezență la Jocurile Olimpice, după participarea la Rio, în 2016. Sportiva în vârstă de 27 de ani, medaliată cu bronz anul trecut la Jocurile Europene, a făcut dansuri sportive și moderne și ar dori să sărbătorească o medalie la Paris în pași de cha-cha pe Champs-Elysees.
Mălina Călugăreanu este speranța „tricoloră” a lotului feminin de scrimă. Câștigătoare a locului trei la floretă individual în 2023 la jocurile Europene, povestea în sport a Mălinei este una extrem de interesantă.
„Sora mea făcea scrimă, eu făceam dansuri, eram ferm convinsă că o să ajung o bună dansatoare. De câte ori aveam pauză de la dansuri, mă duceam la sora mea la antrenament și mă jucam cu soția antrenorului” – Mălina Călugăreanu, componentă a lotului național de scrimă al României.
Fata era atât de pasionată de muzică și dans, încât își dedica tot timpul liber activității artistice. A urmat cursurile academiei celebrului dansator Mihai Petre.
„O lunga perioadă de timp am făcut dansuri moderne și în paralel am făcut și dansuri sportive, la clubului lui Mihai Petre, la liceul Cervantes. Ulterior am renunțat, ca să pot face doar scrimă” – Mălina Călugăreanu, componentă a lotului național de scrimă al României.
Participantă la JO Rio, din 2016, Mălina știe ce înseamnă și cum se trăiește cea mai mare competiției sportivă a lumii.
„JO este o competiție aparte. Eu, la Rio, nu prea înțelegeam ce se întâmplă cu mine. Am avut emoții, dar pentru că nu resimțeam așa mult presiunea, am fost foarte detașată și nu am băgat în seamă lucrurile din jur. Când am ajuns la Rio și am văzut marii sportivi ai lumii a fost ceva wow, plus că fetele de la spadă au câștigat aurul și a fost o experiență de neuitat. Când le-a cântat imnul, am avut niște senzații de nedescris, sunt lucruri pe care nu le pot compara cu altceva” – Mălina Călugăreanu, componentă a lotului național de scrimă al României.
Anul acesta Mălina și-ar dori să ia startul la competiția de la Paris și chiar visează cu ochii deschiși la o medalie! Primul pas îl face în acest week-end. Sportiva participă în perioada 26-28 la Differdange, în Luxemburg, la concursul individual de calificare la JO.
„JO este cea mai importantă competiție din viața unui sportiv, așa că este un lucru major doar să ajungi acolo. În primul rând vreau să nu se pună problema doar să particip la JO. Când trag linie vreau să zic că au meritat toate sacrificiile pe care le-am făcut și apoi m-aș întoarce în sala de scrimă”- Mălina Călugăreanu, componentă a lotului național de scrimă al României.
Emoții vor fi în week-end și pentru iubitul Mălinei, Iulian Teodosiu. Component al lotului național de scrimă, spadasinul român se va lupta și el în Luxemburg pentru un bilet la Jocurile Olimpice de la Paris. Teodosiu a făcut parte din delegația „tricoloră” la precedenta ediție a JO, la Tokyo.
Nu-și ascunde superstițiile
Ca majoritatea sportivilor, Mălina recunoaște că are superstiții. Unele mai serioase, altele pe care le ia mai în glumă.
„Până acum. Mult timp nu dădeam sarea din mână în mână pentru că se spunea ca te cerți cu persoana respectivă, dacă vedem o pisică neagră închideam ochii, să nu cumva să am ghinion. Pe planșă am o superstiție că eu trebuie să fiu rima la arbitru să-mi pună gabaritul, greutatea care se pune la începutul asaltului pentru a verifica echipamentul” – Mălina Călugăreanu, componentă a lotului național de scrimă al României.