COMUNICAT DE PRESĂ
În perioada 1-6 mai 2024, personalul Ministerului Afacerilor Interne din județul Vâlcea va fi suplimentat și mobilizat, zilnic, la nivelul întregului județ, în vederea asigurării climatului de ordine publică şi a intervenţiei rapide în cazul unor situaţii de risc pentru cetăţeni.
În acest context Instituția Prefectului Județul Vâlcea va asigura, potrivit competențelor, coordonarea măsurilor de gestionare a climatului de ordine publică și pe linia situațiilor de urgență.
Aproximativ 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea vor fi la datorie, în perioada menționată, în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică. De asemenea polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere rutiere din județul Vâlcea pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficul rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere.
În aceste zile peste 350 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea sunt pregătiți să acționeze atât independent, cât și împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale precum și pentru sprijinul și îndrumarea cetățenilor care se află în spații publice.
De asemenea specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vâlcea vor desfășura activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri. Activitățile se vor desfășura atât în spațiile recreaționale aglomerate, precum și la evenimentele cu public numeros.
La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,General Magheru” al județului Vâlcea un efectiv de 90 de pompieri militari care încadrează mijloace tehnice specifice, se va afla zilnic în serviciu operativ, fiind pregătiți să acorde asistență medicală de urgență, să intervină pentru stingerea incendiilor și pentru salvarea persoanelor din mediile ostile vieții.
Sărbători binecuvântate!