Ovidiu Ionescu îi așteaptă pe tricolori, în Germania, cu vin de Buzău

387 0
Jucătorul de tenis de masă evoluează în Bundesliga de mult timp și e calificat și la simplu și la dublu mixt la Jocurile Olimpice
Parcursul excepțional al naționalei de fotbal a României în Germania l-a făcut de două ori mândru pe Ovidiu Ionescu. În primul rând pentru că e român și în al doilea că el este stabilit de mulți ani în Germania, evoluând pentru cluburile de tenis de masă din Bundesliga.
Dacă ar putea, i-ar invita pe jucători la el, să îi servească cu mâncărurile și băuturile cu care i-a cucerit deja pe colegii nemți: vinul de Buzău și babicul! El recunoaște că are acasă vin, dar mai mult pentru că le place coechipierilor săi.
„Nu sunt un fan atât de mare al vinului, dar cu siguranță persoanele din Germania, de la echipa unde-l joc, îl savurează, așa că de fiecare dată când am ocazia iau câte o sticlă cu mine și o împart cu ei. Poate și o țuică, o vișinată, câteodată e bine să-ți aduci aminte și de locurile în care te-ai născut” – Ovidiu Ionescu, jucător tenis de masă.
Calificat în două probe la Jocurile Olimpice la tenis de masă, individual și dublu mixt, Ovidiu Ionescu spune că experiența căpătată în Germania a fost decisivă pentru rezultatele sale. Pentru el, să ajungă în acel campionat a fost, se poate spune, ceva predestinat, căci de mic a fost atras de limba germană.
„Germania este un pic diferită față de România, dar acolo este liga cea mai puternică în tenisul european la ora actuală așa că acest lucru mă ajută să cresc și să-mi îmbunătățesc jocul. Când eram micuț, aveam 6-7 ani, schimbam canalele la televizor și dintr-o dată am auzit limba germană și am zis că limba asta vreau s-o învăț. Eram și fan Michael Schumacher, cred că există semne întotdeauna și cred că pentru mine a fost acesta” – Ovidiu Ionescu, jucător tenis de masă.
Este fan Max Verstappen, din Formula 1
Acum, din Formula 1 preferatul lui e Max Verstappen, la care admiră felul în care face față stresului.
„Acum sunt fan Verstappen, pentru felul în care domină acest sport la ora actuală. Poate nu e plăcut pentru spectatori, dar eu venind din sport de performanță îmi dau seama cât de greu este să mențină acest ritm. E incredibil. Eu nu sunt ca el, eu mai pierd, mai pierd destul de des față de el. El are o constanță de invidiat” – Ovidiu Ionescu, jucător tenis de masă.
Chiar dacă din punct de vedere sportiv toate îi merg foarte bine în Germania, Ovidiu are și ceva care nu-i place deloc în acea țară.
„Nu-mi plac trenurile lor. Întârzie întotdeauna. E punctul lor nevralgic și asta și nemții ar confirma” – Ovidiu Ionescu, jucător tenis de masă
Sportivul nostru stă în majoritatea timpului departe de România. Spune că singurul lucru care-i lipsește de aici, de acasă, este mâncarea din ținutul său natal, Buzău.
„Mâncarea e un lucru pe care cu siguranță l-aș lua cu mine. Eu mă descurc să gătesc, dar fiind de la Buzău, babicul e specialitatea noastră. De asemenea, covrigii de Buzău, întotdeauna când vin acasă sunt primele lucruri pe care le încerc și pe care părinții mei le aduc cu ei” – Ovidiu Ionescu, jucător tenis de masă.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *