Una dintre cele mai frumoase tradiții locale continuă și anul acesta: primarul Mircia Gutău va premia elevii care au obținut media 10 la Evaluare Națională și Bacalaureat

324 0

La propunerea primarului Mircia Gutău, Consiliul Local a aprobat în ultima ședință premierea elevilor care au obținut media 10 la marile examene ale acestei veri: Evaluare Națională și Bacalaureat. La nivelul Râmnicului au fost înregistrate două astfel de medii maxime, ambele ale unor eleve de la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”: Maria Avram – media 10 la Evaluare Națională și Daria-Maria Bălan – media 10 la Bacalaureat. Premierea celor două eleve cu rezultate excepționale va fi făcută într-un context festiv, în cadrul ședinței Consiliului Local dedicată Zilei Imnului Național ce se va desfășura luni, 29 iulie, la sediul Primăriei Municipiului, începând cu ora 9.00. Premiile în bani sunt majorate față de nivelul din anul precedent, astfel că eleva de 10 la Evaluare Națională va primi suma de 4.000 lei, iar eleva de 10 la Bacalaureat va primi 6.000 lei, alături de câte o Diplomă de Excelență.

 

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *