36 de goluri marcate în Seria a 8- a a Ligii a III-a! Dintre echipele vâlcene, Dăeşti a avut cel mai mare apetit ofensiv

383 0

S-au scurs deja trei etape din noul sezon de Liga a III-a. În seria a 8-a, cea din care fac parte şi echipele vâlcene, s-au marcat, în total, 36 de goluri. Formaţiile cu cel mai mare apetit ofensiv au fost Speed Academy Piteşti, aflată pe locul secund în ierarhie şi Viitorul Dăeşti, echipa de pe locul 4. Ambele au câte şapte goluri înscrise. Dǎeştenii au stat mai slab în defensivă. Au şase goluri primite, adică o medie de două pe meci. Trei jucători din lotul trupei din Fedeleşoiu au câte două goluri marcate. Doi au fost transferaţi de Marius Vlădoi şi Laurenţiu Nicolaescu în vară. Este vorba despre Adrian Sîrbu şi Leonard Vătafu. Fundaşul Marian Ghiţă a mai punctat de două ori, ambele goluri fiind marcate din penalty, în prima rundă, cu Sparta. Pentru Dăeşti a mai înscris în primele trei runde şi Mâină. Răzvan Dinu a fost campion la acest capitol, la Dăeşti, în campionatul precedent. Acum, încă nu şi-a trecut numele pe lista marcatorilor. De la SCM, Bogdan Rusu are două goluri. Lidera a marcat doar cinci goluri în trei etape. Celelalte reuşite le-au aparţinut jucătorilor: Ivan, Neagu şi Dandea. Tot două goluri au mai înscris, în primele trei runde: Florin Cioablă (de la Filiaşi, fost jucător la Vâlcea), R. Grecu şi R. Dalu, ambii de la Speed Academy Piteşti, dar şi David Maria, de la Unirea Bascov. Câte un gol au marcat: I. Teodorescu, I. Berescu, Sajin, June, Mână, Deaconescu, Preda, Uţă, Botă, Buţurcă, Rogoveanu, David Andrei, Dandea, Viespe, Ivan, Neagu şi G. Oprescu. La finele acestei săptămâni se dispută meciurile rundei a IV-a din cel de-al treilea eşalon.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *