Fundația Regală Margareta a României lansează ”Talent 35 – Susținerea și promovarea artiștilor emergenți și a artei contemporane”

197 0

Fundația Regală Margareta a României, în calitate de promotor, lansează                         ”Talent 35 – Susținerea și promovarea artiștilor emergenți și a artei contemporane”, o inițiativă culturală bilaterală dezvoltată în parteneriat cu Nedland Kultur din Norvegia. Inițiativa va contribui la sprijinirea artei contemporane și a artiștilor emergenți, creșterea gradului de conștientizare privind diversitatea culturală și consolidarea cooperării și schimbului cultural între România și Norvegia.

Conferința de lansare a inițiativei bilaterale Talent 35 are loc joi, 7 noiembrie, de la ora 12.00, într-o sesiune online. Artiști emergenți, instituții culturale, stakeholderi și alte grupuri țintă vizate de proiect, vor avea ocazie să afle obiectivele propuse și activitățile previzionate, precum și modalitatea de realizare a acestora. Înscrieri prin completarea formularului pe acest link.

Prin această inițiativă experții proiectului și 60 de tineri artiști emergenți din România și Norvegia vor realiza un schimb de know-how, bune practici și experiențe creative și culturale, iar cu participarea a 35 de artiști vor fi organizate un concert de muzică clasică și o expoziție de artă vizuală contemporană, cu publicarea unui album de lucrări selectate. Acțiunile proiectului se desfășoară în perioada noiembrie 2024 – februarie 2025 și contribuie la sprijinirea artei contemporane și a artiștilor emergenți, precum și la promovarea diversității culturale și cooperare și schimbul cultural între România și Norvegia, către un public de 1000 de persoane.

Talent 35 își propune următoarele activități:

  • realizarea unui schimb de know-how și bune practici în domeniul creativ și cultural în Norvegia de către 3 experți din cadrul echipei de proiect
  • desfășurarea unui schimb de experiențe creative și culturale între artiști emergenți din România și Norvegia pentru 60 de participanți, prin sesiuni on-line,
  • organizarea unui concert cu implicarea a 10 tineri artiști muzicieni emergenți și participarea unui public de 800 de persoane
  • realizarea unei expoziții de artă vizuală contemporană cu implicarea a 25 tineri artiști vizuali emergenți și participarea unui public de 200 de persoane
  • publicarea unui album de artă contemporană în 400 de exemplare

Inițiativa bilaterală „Talent 35 – Susținerea și promovarea artiștilor emergenți și a artei contemporane este o inițiativă bilaterală implementată de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, în parteneriat cu Artă și Cultură din Norvegia, în calitate de partener de Program, și finanțată cu sprijinul Granturilor SEE 2014 – 2021 prin Fondul Național Bilateral, gestionat de Punctul Național de Contact din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Valoarea totală a inițiativei bilaterale este de 618.840,41 lei (124.355,03 EUR).

Împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

 

***

Despre Granturile SEE

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.

În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021.

Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

 

Despre Programul RO-CULTURA

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.

Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

 

Despre Fundația Regală Margareta a României

Fundaţia Regală Margareta a României a fost înființată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Cu o activitate de 34 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.frmr.ro.

 

Despre Nedland Kultur

Nedland Kultur este o companie privată din Norvegia care dispune de o experiență de peste 20 de ani în proiecte culturale, colaborări inter-culturale, organizare de concerte și festivaluri, digitalizare muzicală etc. Compania a implementat proiecte în Norvegia, Marea Britanie, Tanzania, Kenya, Etiopia, Uganda, Malawi, Rusia, Palestina, Israel, Vietnam și Egipt, inclusiv în România. Prin numeroase proiecte în locații variate, Nedland Kultur a reunit oameni, i-a inspirat să se bucure să se cunoască, să învețe unii de la ceilalți și să se respecte, din convingerea fermă că există întotdeauna mai multe lucruri care unesc oameni din medii culturale și/sau geografice diferite decât ceea ce îi separă. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.nedlandkultur.com.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *