Comunicat de presă la finalizarea proiectului “Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun”

173 0

Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui  centru utilat cu un sistem de management al traficului general in Municipiul Râmnicu Vâlcea

 

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea anunță finalizarea proiectului “Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general în Municipiul Râmnicu Vâlcea”, cod SMIS 129361,  finanţat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiții 4.e – Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare; Obiectiv Specific 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, cu modificările şi completările ulterioare.

Valoarea totală a proiectului, conform Contractului de Finanțare nr. 5021/18.12.2019 și Actului Adițional nr. 2/22.12.2023, a fost de 53.052.216,16 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este 45.094.383,74 lei și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este 7.957.832,42 lei. Perioada de implementare a proiectului conform Contractului de finanțare a fost de 63 de luni,  până la 31.12.2024.

Obiectivul general al proiectului a fost alinierea la standardele europene a transportului public de călători, creșterea calității vieții pentru membrii comunității locale, creșterea numărului de călători datorată renunțării la automobilul personal în favoarea transportului în comun, îmbunătățirea calității serviciului de transport public, optimizarea timpilor de transport, reducerea emisiilor poluante și creșterea mobilității urbane.

Obiectivele specifice ale proiectului au fost: Impactul pozitiv asupra mediului natural și asupra calității vieții cetățenilor orașului; Îmbunatatirea transportului public și îmbunătățirea siguranței cetățeanului în spațiul public; Diminuarea semnificativă a traficului rutier cu autoturisme personale și emisiile de CO2 din transport; Îmbunătățirea calității și eficienței serviciului de transport public; Scăderea numărului de accidente, a consumului de combustibil utilizat pentru transport; Scăderea timpului petrecut în trafic.

Rezultatele proiectului după implementarea acestuia, sunt: Modernizarea a 89 de stații de călători prin dotarea cu adăposturi moderne, conforme cu normele de siguranță rutieră și cu arhitectura orașului; Prioritizarea transportului public prin managementul adaptiv al traficului rutier; Implementarea Sistemului de eTicketing în vehiculele de transport public; Supraveghere video în stații de călători și în vehicule; Dotarea centrului de comandă și dispecerizare a traficului rutier aflat la sediul companiei de transport public.

Impactul proiectului – Proiectul a avut ca efect: Îmbunătățirea calității și eficienței serviciului de transport public, prin corelarea  graficului de circulație cu durata reală de călătorie de parcurs a traseului, cu efecte pozitive asupra creșterii numărului de pasageri; Creșterea confortului și siguranței deplasărilor cu transportul public urban; Creșterea vitezei de circulație, în special pentru transportul public, datorită capacității sistemului de management al traficului; Reducerea duratelor de călătorie, pentru toate modurile de deplasare; Reducerea numărului de călătorii cu autovehiculul propriu, datorită creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public; Scăderea numărului de accidente ca urmare a implementării componentei de impunere a regulilor de siguranță și securitate; Scăderea consumului de combustibil utilizat pentru transportul rutier; Reducerea poluării mediului, precum și a poluării fonice la nivelul întregului oraș; Scaderea timpilor de raspuns în cazul detectarii unor evenimente care perturba siguranta rutiera sau ordinea publica în zonele supravegheate.

Activitățile proiectului contribuie, indirect la măsurile de protecție a diversității și reducerea riscului de secetă, prevenirea și reducerea riscului de inundații. Proiectul a implementat măsuri de îmbunătățire a calității mediului înconjurător prin folosirea de mijloace tehnice de combatere a poluării și emisiilor de poluanți. Lucrările executate prin prezentul proiect nu constituie surse de poluare a apei, aerului și solului și nu sunt generatoare de noxe.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *