Comuna Ghioroiu are în componență satele: Căzănești, Ghioroiu, Herăști, Mierea, Poienari și Știrbești. Primarul comunei este Vicențiu Constantin Oprișan, ales în 2024. Primul în ordinea cronologică a atestărilor documentare este satul Căzănești, într-un hrisov semnat în 1571 de Alexandru al II-lea Mircea (1529-1577). Urmează Herăști, în 15 februarie 1576 și Știrbești, în 6 februarie 1580, într-un document care întărește vânzări de pământuri și heleșteie.
În 1581 Mihnea Vodă, domn al Țării Românești, întocmește un document în care sunt pomeniți moștenitori din Ghioroiu. Într-un dicționar geografic întocmit de C. Alessandrescu la finalul secolului nouăsprezece, se spune că această comună s-a înființat în 1588, prin unirea familiilor Ruptașu, Măgureanu și Predoescu. În 1597, în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1558-1601), apare din nou într-un înscris satul Știrbești și apoi, în 1613, sub semnătura domnitorului Radu Voievod (1586-1626), fostul sat Fierăști, iar pe o hartă din 1731, satul Herăști.
Pe frontul primului război mondial au căzut un număr considerabil dintre locuitorii comunei Ghioroiu. Un monument dedicat lor se găsește în fața bibliotecii comunale.
În Ghioroiu s-au născut, în 1912 Dumitru Simulescu, ministrul poștei (1953-1957) și al transporturilor (1961-1965) și, în 1942, pictorul Ilie Cioartă. În comună sunt înregistrați 1344 locuitori (2021).
La mulți ani, Ghioroiu, la cei 454 pe care îi împlinești în acest an!