Situația epidemiologică în județul Vâlcea din data de 22 martie 2020, se prezintă astfel:

812 0

CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI 

INFORMARE DE PRESĂ

       

  • 152 de persoane aflate în carantină instituționalizată, asimptomatice;
  • 753 de persoane aflate în izolare la domiciliu, pentru un număr de 49 de persoane expirând astăzi perioda de izolare, acestea fiind în prezent clinic sănătoase;
  • 14 persoane internate în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență a căror stare de sănătate este stabilă.

 

În ultimele 24 de ore, Inspectoratul de Jandarmi Județean a efectuat 26 de misiuni de transport în care au fost însoțite 26 de autovehicule și 30 de misiuni de verificare la domiciliu a unui număr de 764 de persoane aflate în autoizolare.

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a mobilizat în ultima zi 232 de polițiști care au acționat pentru verificarea respectării măsurii de autoizolare în 495 de locații, respectiv a unui număr de 1.137 de persoane, și au efectuat 13 însoțiri către centrele de carantină. Polițiștii vâlceni au sancționat cu avertisment și o unitate de alimentație publică care nu a respectat măsura suspendării activității.

De asemenea, informăm cetățenii că, începând din 22.03.2020, ora 22:00, intră în vigoare Ordonanța Militară nr.2 din 21.03.2020, care prevede noi măsuri de combatere a răspândirii COVID -19 și anume:

 

  • Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară.
  • Se suspendă temporar activitățile de comercializare în mall-uri, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice.
  • Circulația persoanelor în afara locuinței se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup mai mare de 3 persoane, care nu locuiesc împreună.
  • În intervalul orar 06:00 – 22:00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței să se efectueze numai pentru următoarele motive:

– deplasarea în interes profesional, atunci când activitatea profesională nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;

– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau deces al unui membru de familie;

– deplasări scurte, în apropierea locuinței, legate de activitatea fizică individuală.

  • Începând cu data de 23 martie 2020, ora 22:00, în intervalul orar 22:00 – 06:00, circulația persoanelor în afara locuinței este permisă numai pentru motivele prevăzute la articolul anterior.
  • Pentru verificarea motivului deplasării, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
  • Se interzice intrarea pe teritoriul României, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.
  • Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID -19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.
  • Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
  • Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.
  • Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.
  • Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora.

Recomandăm populației să respecte noile măsurile dispuse pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus și să se informeze despre situația evoluției infecției cu noul coronavirus în țara noastră doar din surse oficiale.

De asemenea, facem apel la cetățenii cărora le-a fost recomandată măsura izolării la domiciliu  timp de 14 zile, să conștientzeze riscul la care supun alte persoane în cazul în care nu  respectă  această măsură, simptomele bolii putând să apară în oricare din cele 14 zile pe care trebuie să le petreacă în izolare.

Purtător de cuvânt,

Dr. Amelia Pițiga

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *