Frații Dudău concurează împreună în toate competițiile de triatlon, iar Luca își dorește ca într-o zi să fie pregătit chiar de sora lui. Delia este studentă în ultimul an la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Cluj-Napoca, se pregătește pentru licență și e antrenoare de triatlon
În familia Dudău toată lumea face triatlon! Delia și Luca au moștenit pasiunea pentru sportul cu 3 discipline chiar de la mama lor. Delia are 24 de ani și a început sportul de performanță de când era extrem de mică.
„Eu făceam înot, am început la 4 ani și după am trecut spre triatlon. Fratele meu mai mic, la fel, el a început să meargă pe lângă bazin și când a fost suficient de mare, a venit și el la înot și, treptat, la triatlon” – Delia Dudău, campioană națională de duatlon și balcanică Super Sprint.
Luca are 14 ani și își amintește cu mare plăcere de prima sa experiență la un concurs de triatlon!
„Până atunci n-am mai întâlnit vreun sport care să aibă o dificultate așa mare, dar, în același timp, și o frumusețe la fel de mare, când experimentez toate stilurile de a face un sport. De exemplu, în timp ce înot simt apa, când sunt pe bicicletă, din punctul meu de vedere, parcă aș pluti și, la final, cel mai mult, alergarea, în care mă întorc la sol” – Luca Dudău, campion național Super Sprint.
Cei 2 merg împreună la toate competițiile și de cele mai multe ori ocupă primele trepte ale podiumurilor!
„Sunt emoții mari, duble acum. La mine e destul de greu, la el mă gândesc că la fel, dar de multe ori ne încălzim împreună, facem revenire împreună, ne ajutăm în tranziție unul pe celălalt. Ți-ai luat elasticele sau pudra sau ai nevoie, îți dau apă” – Delia Dudău, campioană națională de duatlon și balcanică Super Sprint.
Triatlonul nu este singura activitate a Deliei! E este studentă în ultimul an la Facultatea de Educație Fizică și Sport și este și antrenoare.
„La mine e puțin mai dificil, trebuie să găsesc echilibru între facultate. Acum am și sesiunea și licența. Urmează și titularizarea și lucrez în două locuri și trebuie să fac și două antrenamente pe zi”-– Delia Dudău, campioană națională de duatlon și balcanică Super Sprint.
Luca își dorește ca într-o zi să fie pregătit de sora lui!
„Mi-ar plăcea foarte mult să-i văd tehnica de a mă pune în practică” – Luca Dudău, campion național Super Sprint.
Ca să fie aproape de copii, de când s-au apucat de sport mama lor nu ratează nicio competiție!
„Greu pentru ea din momentul în care trebuie să-și ia liber de la serviciu. Dar pentru mine și pentru Delia înseamnă foarte mult ” – Luca Dudău, campion național Super Sprint.
„Mama nu ratează nici un concurs de-al nostru. Este o susținere foarte importantă. N-am fi ajuns aici fără ajutorul ei” – Delia Dudău, campioană națională de duatlon și balcanică Super Sprint.
Nu există competiție între ei
Luca are 14 ani și pe lângă concursurile de triatlon este prins și cu admiterea la liceu.
„Nu ratez niciun concurs de triatlon dar mă pregătesc bine și pentru Evaluarea Națională” – Luca Dudău, campion național Super Sprint.
Frații Dudău petrec mult timp împreună, iar proba lor preferată din triatlon este alergarea.
„Între noi nu există competiție. Delia este surioara mea, care are grijă de mine” – Luca Dudău, campion național Super Sprint.
Înainte de triatlon, Luca a jucat și fotbal.
„Am renunțat la fotbal pentru triatlon. La început, când m-am apucat de triatlon, am avut și momente dificile. Nu îmi găseam motivația și echilibrul. Nu știam ce mă definește în acest sport. Acum știu, fericirea de a câștiga alături de sora mea” – Luca Dudău, campion național Super Sprint.
Luca Dudău face atletism și triatlon la Clubul CSM Cluj-Napoca, unde este pregătit de soții Cristina și Sergiu Dascăl. El este campion național pe distanță Super Sprint, vicecampion național de cross pe echipe și vicecampion la Olimpiada Națională a Sportului Școlar.
Delia este legitimată la Clubul CS Dinamo București și este campioană națională de duatlon, campioană națională și balcanică pe distanță Super Sprint și a ocupat locul 1 la Wizz Air ștafetă.