A plecat din România la doar 2 ani, a debutat în prima ligă franceză și a fost „botezat” cu șampanie dintr-o gheată! Ștefan Buruiană, rugbist în naționala României și student la inginerie civilă, visează la Asia Express și recunoaște că nu croissantele îl dau gata în Franța, ci… papanașii românești!
Naționala de rugby a României se află în fața primului meci din turneul sud-american. Programată sâmbătă, de la ora 22.00, partida cu Chile, prima din seria de trei întâlniri programate în această lună, este prilejul ideal de a vedea la lucru și viitoarele talente ale rugbyului românesc. Ștefan Buruiană este unul dintre acestea.
Născut în România, Ștefan a plecat în Franța pe când avea doi ani.
„ Tatăl meu a jucat rugby în Franța, apoi ne-a adus pe mama mea și pe mine. Și eu am crescut acolo, mi-am făcut toată școala acolo. Am început și rugbyul acolo” – Ștefan Buruiană, component al echipei naționale de rugby.
Anul trecut, pe când avea doar 21 de ani, Ștefan a jucat în prima divizie franceză, Top 14. Debutul de la Castres a dus și la respectarea unei tradiții cel puțin ciudate!
„Să spunem că încerc să uit. Toată lumea vrea să bea din gheata aia. Aș spune, odată ce am băut-o, e bine că s-a terminat. Știm cu toții că asta urmează după debut. Și când am fost la Nevers, tot la fel am băut-o, iarăși. Că era debutul în Pro D2. Se dă din generație în generație și toată lumea așa face” – Ștefan Buruiană, component al echipei naționale de rugby.
De la începutul acestui an, Ștefan Buruiană a fost împrumutat ce Castres la echipa Nevers, din Pro D2, divizia secundă a Franței.
„Am fost împrumutat la Nevers, unde am jucat în Pro D2. Mi-a dat multe oportunități să joc, am căpătat experiență. Sunt recunoscător de oportunitatea pe care am avut-o. Acum sper în continuare să continui să joc și să capăt experiență” – Ștefan Buruiană, component al echipei naționale de rugby.
Pasionat de călătorii pe munte și de pescuit în lacuri montane, Ștefan recunoaște că nu ar refuza participarea într-o tabără de supraviețuire.
„Îmi place foarte mult să mă duc să pescuiesc în munți. Ar fi ceva frumos să merg într-o tabără de supraviețuire. M-am gândit și la Asia Express, dar ar trebui să am mai mult timp” – Ștefan Buruiană, component al echipei naționale de rugby.
Chiar dacă a crescut în Franța, acolo unde croissantul e la loc de cinste, Ștefan recunoaște că nu poate rezista la… papanași.
„ Papanașii sunt cei mai buni. Mâncare românească face și mama, dar sunt și niște magazine prin Franța care sunt românești și ne permit să mâncăm și niște mici și niște lucruri din astea mai tradiționale” – Ștefan Buruiană, component al echipei naționale de rugby.
E student în anul 3 la inginerie
Ștefan nu este doar un foarte bun rugbyst, ci și un student eminent.
„Sunt în al treilea an acum și încerc să mă duc spre masterat în continuare. Studiez inginerie civilă, adică tot ce este infrastructură, case, poduri, autostrăzi, tot ce este infrastructură și clădiri. De mic mi-a venit ușor cu matematica și este și multă fizică. Îmi place să înțeleg fiecare ecuație care dă mișcare în lume. Când joc rugby nu mă gândesc la ecuații, e altă lume” – Ștefan Buruiană, component al echipei naționale de rugby.
Deja calificați la Cupa Mondială din 2027, „Stejarii” sunt deciși să facă meciuri bune în America de Sud, acolo unde vor întâlni, în ordine, pe Chile (5 iulie), Uruguay (12 iulie) și echipa secundă a Argentinei (18 iulie).
Pe lângă bucuria jocului, ei speră ca rezultatele bune să le aducă și un salt în clasamentul mondial, astfel încât să fim mai bine poziționați în perspectiva tragerii la sorți a grupelor Cupei Mondiale.
„Acest turneu aș zice că este o provocare destul de bună, pentru că, în primul rând, ne dă oportunitatea să facem meciuri bune, să urcăm în clasamentul mondial, ca să putem să avem o grupă mai bună pentru Cupa Mondială” – Ștefan Buruiană, component al echipei naționale de rugby.