Învață spaniola de dragul iubitei columbience

508 0
Component al naționalei de seniori de la 15 ani, voleibalistul Adrian Aciobăniței se iubește de patru ani cu frumoasa Amanda Coneo
Unul dintre cei mai valoroși voleibaliști români din ultimul deceniu, Adrian Aciobăniței bifează în acest sezon al 12-lea an consecutiv de prezență la echipa națională de seniori.
Ajuns la vârsta de 27 de ani, Adrian Aciobăniței participă în aceste zile cu naționala României la meciurile din Golden League.
El face parte din lotul de seniori de la 15 ani și recunoaște că a avut mari emoții la debut.
„La seniori am debutat la 15 ani, la Craiova, într-un meci cu Grecia. Am fost conduși cu 2-1 și am reușit să câștigâm cu 3-2. Am avut emoții mari când am fost trimis pe teren, de fapt pot să spun că nici nu prea mai știam cum mă cheamă de emoții. Eram foarte tânăr și emoțiile erau pe măsură” – Adrian Aciobăniței, voleibalist în naționala României.
După ce va încheia meciurile cu naționala, Adi va intra într-o vacanță care în acest an va fi puțin mai lungă decât în precedentele sezoane, de aproape o lună și jumătate. Spune că va folosi la maximum timpul liber pentru recuperare, de care are nevoie pentru a fi în formă în noul sezon, atunci când va avea parte de o experiență într-un nou campionat: cel al Turciei. El a semnat cu Alanya Belediyespor.
„Chiar am așteptat vacanța, pentru că vreau să merg și la dentist și la control, să fac recuperare, să folosesc timpul pentru a mă reface pentru campionatul Turciei. Mă bucur că am ocazia să merg acolo” – Adrian Aciobăniței, voleibalist în naționala României.
Iubita joacă în naționala Columbiei și va veni în vacanță în România
De asemenea, își va pune la punct spaniola, pe care a învățat-o de dragul iubitei columbience, Amanda Coneo, și ea voleibalistă de top. Cei doi s-au cunoscut acum patru ani, pe când evoluau în Franța, la Cannes.
„Acum învăț spaniolă, pentru că prietena mea e din Columbia și vorbește spaniolă și am nevoie să vorbesc la perfecție” – Adrian Aciobăniței, voleibalist în naționala României.
Ei își vor petrece vacanța împreună, în România, chiar dacă încă nu au făcut un plan concret. Nu va fi prima dată când Amanda va veni în țară. Chiar și în urmă cu o lună, cei doi au fost câteva zile în Moldova. Acum doi ani, Adi a fost în vizită în Columbia, toate aceste vizite fiind semne că ei se înțeleg foarte bine.
„Cred că vine în România, nu ne-am făcut nici un plan și lăsăm să fie totul spontan. Eu am fost o dată în Bogota, e la munte, vremea nu e așa frumoasă, plouă foarte mult, dar mi-a plăcut foarte mult” – Adrian Aciobăniței, voleibalist în naționala României.
Înainte de a veni la Râmnicu Vâlcea pentru acțiunea naționalei, Adrian Aciobăniței a stat o săptămână în Dubai, acolo unde a dat probe pentru campionatul Coreei de Sud, împreună cu coechipierul său, Alexandru Rață.
Cei doi s-au ales cu o amintire pe cinste din avion: o fotografie cu Antonia și iubitul ei, Alex Velea. Cei doi sportivi au fost atât de emoționați că s-au întâlnit cu artiștii, că nici nu au avut curaj să le ceară să facă o fotografie împreună. Cea care i-a salvat a fost iubita lui Adi.
„A fost un moment spontan, m-am bucurat mult că am putut să-i văd și pe Antonia și pe Alex Velea, erau și cu copiii lor. La început eu am făcut propunerea de a face poză, însă mi-era ciudat să întreb. Dar prietena mea a zis <<hai că întreb eu>> și au făcut o poza cu noi” – Adrian Aciobăniței, voleibalist în naționala României.
Înainte de a juca volei, Adi Aciobăniței se visa Hagi. Fotbalul i-a rămas la suflet, așa că la Europene le va ține pumnii tricolorilor. Favoritul său de acum este Radu Drăgușin.
„Am fost și eu fotbalist. Voiam să fiu ca Hagi, iar din lume îmi plăceau Ronaldo și Ronaldinho. Acum, din generația nouă, pe Drăgușin îl apreciez foarte mult. Și Ianis Hagi îmi place” – Adrian Aciobăniței, voleibalist în naționala României.
În ultimul an, Adi a jucat într-unul din cele mai puternice campionate din lume, cel din Polonia. A terminat pe locul 9 cu SKRA Belchatow și spune că a fost cel mai solicitant sezon.
„A fost cel mai greu campionat jucat până acum. Erau foarte multe echipe, 16, a trebuit să jucăm la trei zile, pentru că și ei au trebuit să termine mai repede campionatul din cauza participării în VNL și la Jocurile Olimpice” – Adrian Aciobăniței, voleibalist în naționala României.
Adrian Aciobăniței joacă în străinătate de aproape 10 ani
De altfel, Adi este voleibalistul activ care are cea mai lungă perioadă petrecută în străinătate. El a plecat din campionatul României de la Tomis Constanța, pe când avea doar 18 ani, iar de atunci a jucat în primele ligi din Germania, Franța – unde a devenit și campion – și Polonia.
Recunoaște că nu i-a fost ușor să fie departe de casă.
„De la 18 ani sunt plecat, tot timpul mi-a fost greu și mi-e greu tot timpul când plec într-o țară străină. Cultura lor e diferită, până mă adaptez e greu. Dar m-am obișnuit și mă bucur că sunt în situația asta, pentru că pot face ceea ce iubesc cel mai mult, să joc volei” – Adrian Aciobăniței, voleibalist în naționala României.
Chiar dacă a plecat de acasă de la o vârstă așa de fragedă, legăturile cu familia au rămas mereu extrem de strânse. El petrece mult timp vorbind la telefon sau pe video cu părinții și frații săi. Speră ca măcar cu unul dintre ei să ajungă să joace la un moment dat în aceeași echipă.
„Vorbesc mult la telefon cu familia, îmi ajut familia tot timpul cu tot ce pot și cred că doar așa este bine. Și, de fapt, îmi place foarte mult că pot face acest lucru. Doi dintre frații mei fac acum volei, le mai dau sfaturi și sper să ajung să joc împreună cu ei în aceeași echipă. Diferența dintre noi e cam mare, cam de 8 ani, dar mi-aș dori să ajung la momentul în care să fiu coechipier cu ei” – Adrian Aciobăniței, voleibalist în naționala României.
Naționala masculină de volei a României va disputa în acest weekend ultimele două meciuri din actuala ediție a Golden League. Tricolorii vor juca vineri, de la ora 18.00, contra Finlandei, și sâmbătă, 1 iunie, de la aceeași oră, împotriva Cehiei. Ambele meciuri vor avea loc în Cehia, la Karlovy Vary. Până acum, în actuala ediție a competiției, românii au învins cu 3-0 Azerbaidjan și au fost învinși cu 3-2 de Portugalia și cu 3-1 de Ucraina și de Croația.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *