Mesajul baschetbaliștilor ”tricolori” din Spania:”Stați în casă, să nu ajungeți cum suntem noi aici!”

805 0

Doi dintre jucătorii naționalei de baschet care evoluează în Peninsula Iberică stau izolați în case de aproape două săptămâni și au găsit metode inedite de a-și ocupa timpul. Printre ele, aruncatul cu pachete de șervețele în cutiile frigorifice.   

Alex Olah și Emanuel Cățe, doi dintre băieții din naționala de baschet a României care evoluează la echipe din Spania (Leche Rio Breogan, respectiv Ucam Murcia), povestesc cum este viața lor în timpul Pandemiei de Coronavirus care a bulversat întreaga omenire.

Cei doi stau în casă de aproape doua săptămâni și își ocupă timpul cum pot: se uită la seriale, citesc cărți de dezvoltare personală și așteaptă să își reia antrenamentele si meciurile de baschet.

Până atunci, au găsit metode inedite de a-și îndulci dorul de baschet:  aruncă la coșuri improvizate și le mută prin casă pentru a spori dificultatea loviturilor.

“Nu glumiți cu ce se întâmplă!”

Baschetbaliștii fac un apel la români și îi roagă să trateze cu maximă seriozitate această Pandemie care a lovit întreaga planetă.

„Stau de 11 zile în casă, ca toată lumea din Murcia. Astăzi sunt 40.000 de cazuri și specialiștii anunță o creștere mult mai rapida ca cea din Italia. Vă rog, stați în casă pentru a opri această pandemie cât mai repede. Probabil, în România nu vă dați seama cât de gravă este situația și sper din suflet să nu se ajungă la același nivel ca în Spania. Mi-e dor de baschet și îmi doresc să revin la antrenamente și la meciuri”-  Emanuel Cățe, compenent al naționalei de baschet a României.

“De 12 zile s-a oprit activitatea la club, iar eu stau în casă. Am ales să rămân în Spania, pentru a opri răspândirea virusului și a-mi proteja familia. Îmi ocup timpul cum pot: fac antrenamente fizice, mă uit la seriale și citesc cărți de dezvoltare personală. Știu că este o perioadă grea, dar vă rog să facem un lucru simplu: să ne protejăm pe noi, pe familiile noastre si pe semenii noștri. Stați în casă! Sănătatea este cea mai important“- Alex Olah, component al naționalei de baschet a României.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *