13 măsuri salvatoare pentru IMM-uri propuse de EBW
Astăzi suntem izolați în mare parte la domiciliu, se circulă pe coridoare în Europa și s-au închis granițele în multe țări. IMM-urile sunt motorul economiei însă, în astfel de situații, acestea sunt primele care suferă din lipsă de consolidare a afacerii, structură de business, alocare de bugete de criză, plan de avarie, comunicare internă cu angajații, sau externă – furnizori, clienți, practici neetice confundând bugetul companiei cu bugetul personal.
În acest context, antreprenorul Bianca Tudor, fondatorul Elite Business Women, compania care eforă soluții de afaceri pentru peste 11.000 de femei-antreprenor, afirmă că primul lucru pe care trebuie să-l facă întreprinderile mici și mijlocii în această perioadă este să-și adapteze activitatea, dar să nu oprească, iar în aceste condiții extreme nu mai poate funcționa economia de piață și măsurile de relaxare din partea Statului pot fi ultima speranță pentru majoritatea firmelor.
“În aceste momente critice pentru majoritatea afacerilor, pasul 1 este să își facă o analiză a situatie actuale din punct de vedere financiar și, ulterior, să urmeze pasul 2, adică să identifice Plan de Continuitate a Afacerii care poate cuprinde: creare Plan de Management al Crizei, Comunicare de Criza pentru angajați, parteneri, furnizori, clienți pentru a ne alinia și susține, creare Plan de Retentie și loializare a clienților. Desigur că Planul de Continuitate a Afacerii într-o țară europeană va primi suport și din partea Statului, ceea ce reprezintă un avantaj în lupta cu această criză globală”, explică Bianca Tudor, fondatorul EBW, reteaua de femei-antreprenor cu peste 11.000 de afaceri pe care le sprijină prin consiliere de business.
13 măsuri salvatoare pentru IMM-uri propuse de Elite Business Women
- Ajutor de stat pentru taxele salariale pentru firme aflate în dificultate – domenii precum Horeca, transporturi, servicii, evenimente etc.
- Scutirea de la plata sumelor accesorii, dobânzi și penalități de întârziere la ANAF pentru societățile afectate.
- Deblocarea urgentă a TVA care trebuie rambursat de către ANAF
- Compensarea indemnizației de concediu medical, de recuperat de la Casă de Sănătate
- Eliminarea celor 5 zile de concediu medical suportate din Fondul de Salarii de către angajator
- Scutiri de impozite pentru angajări noi
- Extinderea scutirii pentru profitul reinvestit
- Amânarea la plată a creditelor bancare pentru persoanele juridice afectate, pe o perioada de minim 3 luni
- Acordarea de împrumuturi pentru IMM-uri cu dobândă zero și garantate de stat pentru societățile aflate în dificultate
- Digitalizarea și debirocratizarea instituțiilor publice
- Eliminarea popririlor pe perioada forței majore pentru domeniile de activitate aflate în dificultate
- Posibilitatea de a te înscrie la TVA la încasare în timpul anului, nu doar la începutul acestuia
- Modificarea procedurii pentru obținerea certificatului de forță majoră și eliminarea taxei pentru obținerea acestuia.
Webinarii gratuite de business pentru a combate efectele crizei economice
Elite Business Women este printre primele companii, care a anunțat mutarea evenimentelor din offline în online, pentru a încuraja respectarea măsurilor impuse de autorități cu privire la pericolul răspândirii virusului, dar și pentru a încuraja companiile să continue activitatea lor. Celula de Criză IMM va continua, în fiecare luni de la ora 11.00, cu o serie de webinarii săptămânale gratuite pe teme de interes pentru antreprenori: de la investiții pe timp de criză, la managementul crizei, la promovare în mediul online, branding, la networking în mediul online. Detalii pe https://www.facebook.com/events/2860211964065058/.