Campionatul Mondial de Anduranță Ecvestră pentru tineret și juniori a fost un real succes, cu echipa tricoloră terminând pe locul 8, iar România fiind răsplătită cu găzduirea unei competiții de top în 2027: mondialul de anduranță pentru cai tineri
La Buftea, în mijlocul unei toamne aurii, România a trăit câteva zile cum n-a mai avut niciodată. Campionatul Mondial de Anduranță Ecvestră pentru tineret și juniori a fost un real succes
Cai, sportivi, antrenori și oficiali veniți din toate colțurile lumii au scris istorie la o competiție organizată în premieră în România. Atât de bine a fost organizat, încât Federația Internațională Ecvestră a acordat un nou Campionat Mondial de anduranță României: cel din 2027!
„Din punct de vedere al organizării tehnice, toate lucrurile au decurs la cel mai înalt nivel. Am fost felicitați de Federația Ecvestră Internațională, ceea ce pentru noi este un lucru extraordinar. Sportivii, toate echipele, absolut toată lumea a avut doar cuvinte de laudă și mie mi se pare ireal că am reușit într-un timp atât de scurt, fără să avem cunoștință de ceea ce va urma să facem” – Marilena Mladin, președinte Federația Ecvestră Română.
De la tinerii sportivi care au dus la capăt cursa de 120 km până la voluntarii care nu au avut timp să se gândească la oboseală, întreaga atmosferă a respirat unitate și entuziasm.
„Acești copii care au terminat cursa de 120 km de ieri sunt extraordinari pentru că au dovedit putere și chiar și cei care nu au fost premianți sunt dârzi, știu că trebuie să meargă mai departe și aceste experiențe îi întăresc și sunt convinsă că sunt adulții de mâine cu o putere extraordinară. Probabil că am avut și un înger păzitor, pentru că lucrurile au curs de la sine. A fost o energie pe care cu toții am simțit-o și am dat-o mai departe” – Marilena Mladin, președinte Federația Ecvestră Română.
Succesul a fost atât de mare, încât România a primit deja o nouă misiune istorică: în 2027, țara noastră va organiza din nou un Mondial, de această dată pentru cai tineri, tot în anduranță!
„Toată lumea acum ne ține pumnii și vor să organizăm în 2027 tot un Campionat Mondial, de cai tineri, de data asta, în anduranță. Cert este că România a făcut un mare pas în sportul ecvestru. România este pe hartă, așa cum ne-am dorit. Am arătat întregii lumi, pentru că, efectiv, au fost, după cum știți, au fost chiar din întreaga lume. Și ăsta este un lucru extraordinar, că de fapt am arătat că România poate, România are putere, România își ține cuvântul și este, de fapt, succesul întregii țări. Și eu vreau să mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din această nebunie frumoasă, cum îmi place mie să-i spun, și tuturor celor care au înțeles că merită să fie alături de noi și noi am reușit cumva să transmitem această emoție” – Marilena Mladin, președinte Federația Ecvestră Română.
Locul 8 mondial – o premieră istorică pentru România
Echipa României a încheiat pe locul 8 în clasamentul mondial, un rezultat în premieră pentru țara noastră la această disciplină.
„Am urmărit cu sufletul la gură cursa până în ultimul moment. Strategia selecționerului a fost ca Mihai Popescu să încheie, iar când a trecut de ultimul punct de control a fost o explozie de bucurie. Este un rezultat extraordinar și o premieră pentru România” – Marilena Mladin, președinte Federația Ecvestră Română.
Dincolo de cifre și de clasament, performanța are o încărcătură aparte, iar mesajul lăsat de acești sportivi a fost unul despre curaj și reziliență.
„Acești copii sunt viitorul nostru. Poate unii nu au avut succes acum, dar sunt convinsă că mâine vor fi în picioare, mai puternici și mai motivați. Să parcurgi 120 de kilometri pe cal, având mereu în prim-plan binele partenerului tău, este un lucru extraordinar. Nu este doar o performanță fizică, ci și una de suflet” – Marilena Mladin, președinte Federația Ecvestră Română.