De la marginea orașului la simbol al modernității
Muzeul Municipiului București vă invită la vernisajul expoziției tematice „De la ulița Filaret la strada 11 Iunie”, eveniment care va avea loc joi, 25 septembrie 2025, ora 17.00, la Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 lunie, nr. 36-38), care va găzdui noul proiect muzeal.
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere povestea unei zone a Bucureștiului aflată cândva la marginea orașului, dar care, pas cu pas, a devenit martora unor evenimente esențiale din istoria României moderne. Ulița Filaret, o stradă de la periferia orașului în perioada medievală, care exista ca drum și denumire din secolul al XVIII-lea şi care pornea din spatele Mitropoliei mergând către Calea Şerban Vodă, a devenit în 1878 Strada 11 Iunie, nume ce amintește de ziua victoriei revoluției pașoptiste. Chiar aici, pe Câmpul lui Filaret, revoluționarii au proclamat principiile libertății în iunie 1848, transformând un loc obișnuit într-un adevărat simbol al dorinței de schimbare.
Expoziția reflectă evoluția locuirii pe Strada 11 Iunie, pornind din veacul al XIX-lea, până la finele interbelicului, făcând o trecere prin stilurile arhitecturale, aici regăsindu-se, ca în întreaga Capitală, aspecte ale unui mod de trai specific Bucureștilor, o mărturie a ceea ce a însemnat viața comunităților care alcătuiau orașul. Inițial locuită de meșteșugari, zarzavagii și negustori, strada a devenit treptat spațiul unei clase mijlocii urbane, formată din funcționari, profesori și muncitori ai uzinelor din sudul orașului.
Expoziția aduce în fața publicului vizitator obiecte arheologice găsite în Bucureștii veacurilor al XVIII-lea și al XIX-lea. Hărțile sunt cele care permit conturarea arealului acesta prin intermediul unor puncte-pivot. Prin intermediul artelor plastice, al gravurii în special, vizitatorii vor pătrunde în atmosfera veacului al XIX-lea, în peisajul care domină această zonă și anume Dealul Mitropoliei și Câmpul lui Filaret. Pictura și gravura ne prezintă chipurile personajelor care schimbă societatea românească și care aleg să facă din Câmpul lui Filaret, Câmpia Libertății la 1848. Vor fi expuse documente tipărite care se referă la activitatea personalităţilor prezentate. Fotografia se adaugă ca un document recent, realizându-se o imagine de ansamblu a cartierului, din veacul al XX-lea.
Expoziția, curatoriată de dr. Cezar Petre Buiumaci, Florentina Limban și Mirela Muraru, este rodul colaborării între secțiile Muzeului Municipiului București, care au pus la dispoziție patrimoniul necesar realizării proiectului expozițional: Secția Arheologie Sistematică și Istorie, Secția Arheologie Preventivă, Secția Artă, Secția Patrimoniu și Evidență Centralizată, Serviciul Documentare, Bibliotecă, Arhivă, Comunicare.
Expoziția tematică „De la ulița Filaret la strada 11 Iunie” va putea fi vizitată în perioada 25 septembrie 2025 – 29 martie 2026.