“De la obiectiv la penel”

612 0

“Fotografia este cea mai frumoasă formă de libertate”, așa cum a subliniat în cadrul expoziției online, “De la obiectiv la penel”, desfășurată la Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” Vâlcea, Corina Bedreagă, gazda noastră primitoare.

O expoziție inedită, cum eu nu am reușit să văd până acum, un eveniment special care s-a desfășurat într-o perioadă foarte restrictivă.

Am putut admira 36 de lucrări, paralelă între fotografie și pictură, ale lui Cătălin Vezetiu și ale Sorinei Lambrino, doi oameni iubitori de frumos, doi ploieșteni care iubesc plaiurile vâlcene și nu numai. Aceștia redau în imagini  și picturi frumosul care constituie balsam pentru suflete, după părerea mea.

Sunt expuse aici 18 fotografii și 18 picturi care au adus prietenia la stadiul de creație concretă, cum aprecia Corina Bedreagă.

Un eveniment online  care s-a desfășurat cu participarea Fotoclubului Floarea de Colț, a Primăriei Râmnicului și a reprezentanților presei printre care Curierul de Râmnic a fost amintit.

La început a fost inițiativa domnului Cătălin Vezetiu dar evenimentul nu a putut fi realizat decât cu ajutorul dat de domnul Ioan Ciobotaru de la Fotoclubul Floarea de Colț. Din colaborarea, la început virtuală, a celor doi a rezultat această expoziție de excepție.

Imagini arătate atât de plăcut, de la marea noastră până în inima Daciei și până în nordul țării, apoi în sud pe meleagurile vâlcene.Se surprinde, prin tehnica fotografică, acel esențial care creează apoi o adevarata compoziție. Iar pictura Sorinei Lambrino este pe măsura acestora.

Sorina Lambrino este pasionată de curând de pictură dar a fost sportiv de performanță, a activat în echipe de baschet.Este de asemenea iubitoare de munte, ceea ce a dus în final la faptul de a surprinde imagini inedite și de a le așeza apoi pe pânză.

O prietenie frumoasă,  născută în mediul virtual, care  apoi a făcut să se creeze  lucrări minunate.

Fotografiile realizate de Cătălin Vezetiu au făcut să pornească în sufletul Sorinei Lambrino anumite sentimente care au dus la crearea picturilor.Sportul este o artă, a subliniat Sorina Lambrino și de aceea fiecare  ar trebui să scoată la suprafață talente, în diverse forme.

Iar Cătălin Vezetiu spunea că surprinde imagini care, deseori, îl uimesc și  pe el. Se încarcă sufletește cu imaginile acestea, apoi le surprinde în fotografii. Depinde însă mult de starea de spirit. El a mărturisit, de asemenea, că va realiza și alte fotografii, în zona noastră, a Olteniei de sub munte,  pe care cei doi o îndrăgesc mult.

Incredibila și minunată este asemănarea între fotografii și picturi!  Am apreciat  că este o comuniune interesantă.

Expoziția aceasta se dorește a fi realizată și la Ploiesti, orașul de suflet al celor doi.

Vă recomand cu drag să vizitați expoziția  ce poate fi admirată până pe data de 20 Decembrie, la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul Vâlcea.

Fotografia, o mare slăbiciune a Corinei Bedreagă după cum a menționat, dar și a mea, este una dintre cele mai frumoase forme de exprimare artistică. De asemenea iubim pictura, ca o oglindire a frumosului din noi și a tot ce ne înconjoară.

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *