Declarație de bune intenții
Pentru deplina claritate și evitarea oricărei alte interpretări decât cea dată de mine, pentru stoparea oricărei speculații și eventuale cârtiri asupra celor „combătute” în rândurile de mai jos, declar din capul locului că sunt un mare iubitor necondiționat al naturii.
Am făcut primii pași din viață în comuna Bunești, județul Vâlcea. Acolo, m-am născut și am crescut, natura mirifică a locului făcând parte nemijlocită din ceea ce aveam să devin peste ani, punându-și amprenta decisiv asupra la formării mele ca adolescent și, apoi, ca adult.
Astăzi, după 54 de ani de ani de viețuire în municipiul Râmnicu Vâlcea, la vârsta senectuții, sufletul meu este tot „verde”.
Sunt un fan al protejării a tot ce înseamnă verde pentru oraș și sunt un adept declarat/înfocat al extinderii spațiilor verzi în urbe nu al diminuării lor.
Statuia Independeței. Astăzi…
Statuia Independeței. Ieri…
Corigență la… Statuia Independenței!
Monument emblematic al municipiului Râmnicu Vâlcea, cu siguranță cel mai cunoscut și apreciat din județ, Statuia Independenței, numit și Monumentul Eroilor, simbol al libertății și democrației, străjuiește municipiul la poalele Dealului Capela din luna mai a anului 1915.
Acesta a fost ridicat la inițiativa energicului prefect dr. Gheorghe Sabin, participant la războiul de eliberare de sub jugul otoman, grupul statuar este opera unui oltean get-beget, sculptorul craiovean Ion Iordănescu.
În cartea de aramă comemorativă, plasată de sculptorul Ion Iordănescu la baza statuii, sunt încrustate spre omagiere și nemurire numele a peste 160 de soldați vâlceni. Sunt cei care au căzut, între 1877 și 1878, și în campania din 1913, pe câmpurile de luptă din Bulgaria. Totodată, monumentul comemorează și pe vâlcenii care și-au pierdut viața în timpul Primului Război Mondial (1916-1918), statuia fiind un simbol al României moderne, încărcat de recunoștință și profund patriotism.
Fără îndoială, Statuia Independenței, simbol al curajului și sacrificiului, carte de vizită a Râmnicului, constituie un motiv de mândrie pentru fiecare dintre locuitorii municipiului și nu numai, fapt pentru care, în contextul celor consemnate mai sus, supunem atenției publice un aspect la care municipalitatea a rămas… corigentă!
Cu toate că, după 1989, marea majoritate a evenimentelor importante, precum Ziua Națională a României, se desfășoară în fața statuii de la poalele Dealului Capela, fiind un veritabil centru civic și istoric, factorii de decizie culturali și administrativi județeni și municipali, mai toți participanți la acestea, de prea mulți ani, nu observă că statuia este pur și simplu „îngropată” între cei doi brazi din preajmă (unul dintre ei, cu patru… craci, de toată jena silvică!), monumentalitatea grupului statuar aflându-se în mare și grea suferință.
Înclin să cred că sculptorul Ion Iordănescu, dacă ar fi în viață și ar trece întâmplător pe strada Carol I, prin fața operei sale, ar muri a doua oară, văzând în ce stare se află acum creația sa.
Ignorare și nepăsare și la alte monumente
Și mai trist este însă faptul că situația sumbră a Statuii Independenței nu este una izolată, singulară, în aceeași stare jalnică aflându-se și alte monumente importante din municipiul Râmnicu Vâlcea.
De pildă, statuia lui Mircea cel Bătrân, operă a sculptorului Ion Irimescu, amplasată în parcul cu același nume în anul 1970, într-o proporție deranjantă, are vizibilitatea blocată de bradul din preajmă, ce-i drept frumos, dar ce vină are bietul domnitor?
Știm că un monument are nevoie de perspectivă, de deschidere, de spațiu liber pentru a fi vizibil și monumentalitatea să nu-i fie afectată câtuși de puțin, dimpotrivă, să-i fie sporită prin amplasament. Nimic din toate aceste nu se regăsește în acest caz.
Ne mutăm în parcul de lângă Episcopia Râmnicului. Aici, la intersecția dintre Calea lui Traian cu bulevardul Nicolae Bălcescu, lângă Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, celebrul împărat Traian, străjuiește locul din anul 1984. Lipsit de grandoare chiar de sculptorul său, Mihai Wagner, are doar 90 de centimetri și un soclu de trei metri înălțime. Trist este că și el are aceeași soartă sumbră: este copleșit/sufocat/îmbrăcat forțat de bradul de alături.
Statuia lui Traian
Pentru a-l zări integral trebuie să-l privim doar ultra frontal, iar din părțile laterale, de pe trotuar, îl putem vedea doar de la.. 3-4 pași!
În altă parte de oraș, la intrarea în celebrul Zăvoi, parc amenajat pentru comunitate încă din anul 1850, imediata apropiere a impunătoarei porți de intrare, este amplasat monumentul istoric închinat domnitorului Barbu Știrbei.
În fundal, statuia lui Barbu Știrbei
A fost ridicat între anii 1912 și 1914, și este opera unui vâlcean, Constantin Mihăilescu. Și această valoroasă operă, placată parțial cu marmură, cunoscută și sub denumirea Grupul Statuar „Renașterea” are o soartă de-a dreptul jalnică.
Adevărații munți de arbuști din fața monumentului, odată celebre, acum, mult hulitele „garduri vii” din zilele noastre, care flanchează aleea ce duce spre statuie, împiedică aproape total vizibilitatea deși doar la câțiva metri de statuie.
Coborâm apoi pe Calea lui Traian și ajungem în super betonatul Scuar Bartolomeu Anania, cu vegetația lăsată să se dezvolte în voie, inestetic și necontrolat în preajma statuii de aici.
Din în anul 1993, se află un discret și minuscul „semn”, ce e drept din bronz, nu din piatră, ca omagiu adus unui ilustru personaj al științei românești – Grigore Procopiu.
Statuia lui Grigore Procopiu
Bustul, că despre un bust este vorba, se află într-un amplasament peisagistic de toată jena vizuală. Este pitit sub gigantice tufe circulare, „cocoșat” de arbuști… cocoțați pe soclul său. Așa că, din nepăsare sau alte cauze necunoscute nouă, marele fizician a devenit… mic, micuț de tot!
Concluzie interogativă cu îndemn de rigoare
Nu punem sub semnul întrebării realizările remarcabile în plan urbanistic ale municipalității și nici buna credință a factorilor responsabili culturali și administrativi, inclusiv a inspectorilor zonali ai Primăriei.
Însă, din cele relatate, desprindem o concluzie de domeniul evidenței: statuile Râmnicului sunt neglijate pe nedrept și nemeritat!
În final, adresez celor în drept să răspundă două întrebări:
- De ce sunt ignorate de atâta amar de vreme evenimentele istorice și înaintașii nemuriți în monumentele amintite, care au făcut obiectul acestor modeste rânduri?
- Cine pune piciorul în prag pentru îndreptarea urgentă a celor prezentate mai sus?
Și, la încheierea acestor rânduri, adresez un îndemn: treziți-vă, oameni buni! Evenimentele excepționale din istoria națională, înaintașii cu merite remarcabile, unii sacrificându-se pentru nație și țară, merită toată atenția nu ignorare, nepăsare și neglijență din partea dvs. colectivă, că despre asta este vorba!
Iulian POPESCU
P.S. Priviți, vă rog, imaginile alăturate de astăzi, comparați cu cele din alte vremuri și decideți dacă demersul nostru este unul întemeiat și de bun-simț!
